La cei 34 de ani ai săi, Silviu Mircescu se poate lăuda cu o mulțime de experiențe care îi ocupă tot timpul. Pe lângă rolul polițistului Silviu din serialul „Clanul” de la Pro TV, actorul este implicat în foarte multe priecte: spectacole de teatru, cântă, urmează și o premieră în cinematografe... și este și tătic cu normă-ntreagă!
Muzica l-a adus în fața reflectoarelor, în 2013 când a participat la „Vocea României”. Mai târziu, a avut și o colaborare cu Andreea Bălan. Însă actoria a fost cea care i-a adus celebritatea. Pe lângă rolul polițistului Silviu din serialul „Clanul” de la Pro TV, Silviu Mircescu este implicat în foarte multe alte proiecte: piese de teatru, musical, lungmetraj…
Iar de 3 ani încoace, Silviu este tăticul unui băiețel minunat, pe nume Antonio. Puștiul poartă numele nașei sale de botez, Antonia. Artista și Alex Velea sunt părinții spirituali ai puștitului, care a moștenit talentul muzical al tăticului și al nașilor.
Aflăm mai multe detalii chiar de la Silviu Mircescu!
Cum crezi că ar fi arătat viața ta acum, dacă ai fi mers mai departe la „Vocea României”, în 2013, când ai participat?
A fost o experiență frumoasă în 2013, când am participat la Vocea României. Eram un tânăr student la actorie, la început de drum, cu aceeași dorință imensă de a fi pe scenă, în fața camerelor, în fața oamenilor, în fața publicului, pentru a arăta că poate și că locului lui e acolo. Din păcate, sau din fericire, nu am continuat în concurs, dar la câteva zile am aflat că am luat un rol important în serialul Pariu cu viața! 🙂 Acum rămâne la latitudinea dumneavoastră să spuneți dacă a fost bine sau a fost rău ca n-am continuat… Eu cred că s-a întâmplat așa cum a trebuit și chiar dacă am „pierdut” pe-o parte, am câștigat pe cealaltă unde cred eu că era mult mai important!
Și ce loc mai ocupă muzica în programul tău actual?
Muzica este și va rămâne prima mea dragoste! Datorită ei am început să merg pe drumul ăsta frumos al artei. În școală, când a fost casting general pentru a merge la un concurs de muzică, directoarea de la acea vreme, Anca Tîrca, m-a ales pe mine să reprezint Școala nr. 4, unde am și câștigat locul 1 și uite așa a început povestea și cu teatrul pentru că tot dumneaei a înființat trupa Altfel cu care am câștigat multe festivaluri. Mă folosesc de aptitudinile mele vocale și în ziua de azi, mai ales că joc în musicaluri și, bineînțeles, sunt spectacole de teatru în care și cânt.
Crezi în lucruri prestabilite (karmă, destin) sau ești convins că norocul și-l mai face și omul cu mâna lui? Din perspectiva ta…
Cred în destin, în karmă, în noroc! Important e cum dezvolți și cum menții treaba asta… Fiecare dintre noi avem un drum în viață și un tren de prins la un moment dat… Unii îl prind, alții nu… Unii își dezvoltă frumos norocul de care au avut parte și muncesc din greu să evolueze și să ajungă cât mai sus… alții dau cu piciorul. Eu am prins trenul acum 13 ani, când m-am hotărât să dau la teatru cu 2 săptămâni înainte de admitere si după ce am intrat am muncit și muncesc zilnic pentru visul meu, acela de a face parte din elita de actori care sunt peste tot.. și în teatru, și în filme, și în seriale și oriunde e nevoie de ei… Muncesc de luni până duminică, îmi ocup fiecare minut din viață cu ceva ce ține de meseria pe care o am și dacă ar fi după mine nici n-aș dormi. Mulți mă întreabă cum reușesc să le fac pe toate… Să repet la teatru, să mă duc la filmări, să plec în turnee, să merg la sală, să stau și cu copilul, să mă duc și la școală să lucrez cu copiii, la Academia Studiourile Buftea, să-mi joc spectacolele s.a.m.d… Răspunsul e foarte simplu: Voință! Disciplină! Ambiție! Seriozitate! Dorință! Pasiune! Știți proverbul ăla românesc: Dumnezeu îți dă! Dar nu-ți bagă și-n traistă…
Ai avut și ai parte de roluri diferite în producții diferite: teatru, TV, film, musical… Care dintre ele ți-a dat cele mai mari bătăi de cap? Și de ce?
Toate rolurile pe care le-am făcut până acum au fost grele și din fiecare am învățat câte ceva, chiar dacă poate unele au fost asemănătoare… I-am pus o întrebare domnului Florin Zamfirescu, în 2011, pe vremea când jucam împreuna la Teatrul Odeon și anume: „Domn’ profesor, dar eu o să joc mereu băieți din ăștia răi? Că asta mă recomandă după fața pe care o am și la cum arăt..” Și dânsul mi-a dat un răspuns pe care nu o să-l uit niciodată: „Silviule, important e cât de bine joci rolul ăsta de băiat rău și cum îl dezvolți de la proiect la proiect, încât să fii de fiecare în primii 3 pe listă când se face un casting și au nevoie de tipologia ta.” Deci toate rolurile îmi dau bătăi de cap și de fiecare dată vreau să fie cât de bine se poate!
Cum ai ajuns în „Clanul”? Și ce se întâmplă cu personajul tău în sezonul 3?
Am ajuns la Clanul ca toți ceilalți colegi pe care îi am… prin casting. Cu Anghel am lucrat și la Vlad și ne-am înțeles foarte bine și se pare că am fost potrivit și pentru Clanul. Nu pot să vă spun foarte multe despre ce se întâmpla cu „Silviu” în sezonul 3, dar vă asigur că veți avea parte de multe surprize!
Cât de mult te identifici cu „Silviu” din „Clanul”? dincolo de faptul că purtați același nume…
Mă indentific cu personajul „Silviu” prin seriozitate, dorința și ambiția de a demonstra că lumea are nevoie de el în meseria pe care o are, exemplul de față cea de polițist, și a și demonstrat treaba asta prin finalul sezonului 2 când a avut descoperirea de droguri din episodul 13.
Cum te descurci în rolul de tătic? 😉 De aproape 3 ani ai această „partitură”…
E cel mai frumos rol din viața mea și o sa rămână cel mai frumos! Sunt disperat, topit, nebun după băiețelul meu. Vă dați seama că de fiecare dată când am liber nu mă dezlipesc de el. Și mai ales că acum a crescut, are aproape 3 ani și putem să facem multe lucruri împreuna. Să împușcăm dinozauri, să ne jucăm fotbal, să ne alergăm, să ne ascundem, să fim supereroi și multe altele…
Antonio, băiețelul tău, îți calcă pe urme în ce privește muzica?Mai ales că nașii lui de botez sunt Antonia și Alex Velea…
Da! A început să cânte de când merge la grădiniță și are o voce foarte frumoasă! Și nu numai că îi place muzica, dar e și un foarte bun actor! Mai ales când vrea să obțină neapărat ceva!
Apropo de ipostaza de tătic, și Anghel Damian, prieten bun cu tine, a intrat în „clubul tăticilor”. 😉 Ce ponturi i-ai dat până acum?
I-am zis foarte simplu să mă sune la orice oră din zi și din noapte când întâmpină orice problemă! 🙂
Revenind la „fișa postului”, ce ne poți spune despre „Băieți deștepți”, filmul în care tu joci alături de Sergiu Costache? De altfel, amândoi sunteți colegi la „Clanul” și jucați împreună și în într-o piesă de teatru…
Eu și cu fratele, prietenul, colegul, omul Sergiu Costache suntem ca Romică Țociu și Cornel Palade. :))) Nedespărțiți! E foarte frumos să evoluezi alături de prietenul tău cu care ai început să lucrezi încă din facultate. Avem două spectacole împreună, alături de colega Ana Odagiu, serialele Vlad și Clanul și două filme de lungmetraj, unul dintre ele fiind Băieți deștepți pe care o să-l vedeți în cinematografe din toamna aceasta! Am lucrat frumos și ne-am distrat foarte tare alături de producătorul și colegul actor, Tiberiu Ioana! În film apar nume mari: Olimpia Melinte, Cristi Iacob, Gabi Costin, Alex Velea, Ruby, Cristian Mitrea, Maia Mihalache (fiica lui Connect-r), Vali Vijelie, Dan Bursuc, Boier Bibescu, Johny Romano. Deci aveți toate motivele să mergeți să vedeți comedia asta în regia lui Igor Cobileanski!
Dar într-un show TV de aventură, cum ai fost în urmă cu 4 ani în „Ultimul trib”, ai mai participa?
Aș participa, dar trebuie să mă gândesc foarte bine înainte. Atunci nu-l aveam pe Tony. Nu știu cum aș reacționa să nu-l văd în funcție de cât aș rezista acolo… Dar da! M-aș duce pentru că am o oarecare experiență.
Ce producții te-au reținut cel mai mult în fața ecranelor?
De regulă serialele m-au ținut tot timpul în fața ecranului. Acum, în schimb, nu am timp să mă uit nici la mine. 🙂 Ceea ce nu e rău! Doamne-ajută să muncesc cât mai mult! Pentru că pot să văd pe VOYO!