Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Simona Gherghe își lansează podcast. Când e premiera, pe cine va avea alături și unde va putea fi urmărit

Simona Gherghe își lansează podcast. Când e premiera, pe cine va avea alături și unde va putea fi urmărit
4

de Andra Stana,

După două decenii în care s-a aflat pe micile ecrane, Simona Gherghe se pregătește de o nouă provocare. Gazda show-ului Mireasa a anunțat că își lansează propriul podcast. Cum vrea să vină vedeta în sprijinul părinților.

Simona Gherghe, mamă și jurnalist cu experiență de peste 24 de ani, și Oana Moraru, mamă și mentor educațional de peste 20 de ani, își unesc forțele, experiențele și emoțiile și aduc în fața publicului „Părinți cuMinți”, un podcast blând de educație și parenting, un proiect marca ZUnivers. Proiectul se lansează pe 9 mai.

simona-gherghe-isi-lanseaza-podcast.-cand-e-premiera-pe-cine-va-avea-alaturi-si-unde-va-putea-fi-urmaritIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4



„Părinți cuMinți” propune o abordare prietenoasă și pe înțelesul tuturor a celor mai importante teme care se nasc în mințile, dar și în inimile părinților. De la provocările primilor ani de bebelușeală și până la cele care apar în momentul în care copilul se apropie de statutul de adult, fiecare în parte vor fi parcurse și explicate de cele două moderatoare împreună cu invitați care, la rândul lor, au experiență în parenting, educație sau psihologie.

La ce întrebări va răspunde podcastul Părinți cuMinți

Etapizat și organizat, „Părinți cuMinți” va răspunde la întrebările pe care le au părinții care acum se pregătesc să-și înscrie copii la grădiniță, însă vor parcurge și subiecte de educație nutrițională (ce înseamnă mâncat sănătos), emoțională (depresia la copii și adolescenți), vor vorbi, de asemenea, despre adaptarea ușoară la fiecare etapă de dezvoltare a celor mici (grădiniță, școală primară, gimnaziu, liceu), dar și cum să gestioneze eficient tantrumurile atât de frecvente în cazul copiilor sau care este poziționarea potrivită în fața fenomenului numit bullying.

„Ne dorim o abordare blândă și pe înțelesul tuturor a problemelor pe care copiii și părinții le au. Nimeni nu merge la facultate să învețe să fie părinte, însă poate învăța de la cei care știu mai multe despre educație și parenting. Ne propunem să grupăm informația pe teme, ca să fie mai ușor de gestionat și de găsit.”, explică atât de frumos Simona Gherghe și Oana Moraru.

Podcast-ul „Părinți cuMinți” va putea fi urmărit pe YouTube.

Sursa foto: Instagram, PR

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton