Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Simona Gherghe, mesaj emoționant după prima noapte petrecută acasă, alături de cei doi copii. Imaginea care a cucerit internetul

Simona Gherghe, mesaj emoționant după prima noapte petrecută acasă, alături de cei doi copii. Imaginea care a cucerit internetul

de Redactia Tvmania

Simona Gherghe a devenit mamă pentru a doua oară, pe 10 mai, când a adus pe lume un băiețel, căruia prezentatoarea tv i-a pus numele Vlad Ioan. În acest weekend, vedeta a fost externată din spital împreună cu micuțul ei.  

Simona Gherghe a fotografiat momentul în care Ana Georgiana și-a întâlnit fratele, pe micuțul Vlad Ioan şi a postat totul pe Instagram, unde internauţii au felicitat-o imediat. 

„După prima noapte acasă, foarte grea, mă uit la poza asta şi nu mai conteaza nimic altceva! Întalnirea lor❤️”, a scris Simona Gherghe pe contul personal de Instagram.

 

Simona Gherghe dezvăluia înainte de a deveni mămică pentru a doua oară că nu s-a ocupat de cumpărături pentru băiețelul pe care urma să-l aducă pe lume.

„O să râzi dar încă nu ne-am pregătit. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost decizia pachetului de celule stem. Pătuţul îl vom folosi pe cel al Anei. Hăinuţe încă nu am luat. Masa de înfăşat o avem tot de la Ana. Copilul va sta cu noi în cameră deoarece vreau să alăptez”, a explicat atunci Simona Gherghe. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton