Deși a a așteptat cu nerăbdare zilele de concediu, din păcate Simona Gherghe nu s-a putut bucura pe deplin de vacanța în Grecia. Fetița prezentatoarei TV, Ana, a făcut febră timp de două zile, iar părinții ei au fost nevoiți să ceară ajutorul medicilor.
„E așa de simplu, uneori… Nu e nevoie decât de îmbrățișarea asta. De noi patru, împreună. Cât am tanjit după vacanță asta… Aici suntem cel mai bine. Dar nu e mereu așa ușor. Uite, de-abia ne-am liniștit acum. Ana a avut mai bine de 24 de ore de febră. Suntem în Grecia, am mers la doi medici aici, după teste și consultații, am găsit și cauza: amigdaliă acută. Deja e bine, veselă, cum o știm, cu sare-n par și greu de scos din apă, ca toți copiii. Ne bucurăm de cele mai frumoase apusuri și mâine o luăm de la capăt. E așa simplu, uneori”, a scris Simona Gherghe pe contul său de Instagram.
Ce își dorește Simona Gherghe pentru copiii ei
În urmă cu o lună, Simona Gherghe a publicat o serie de imagini cu copiii ei: Ana și Vlad. Prezentatoarea show-ului „Mireasa” de la Antena 1 și-a amintit de perioada copilăriei, când mereu era cu gândul la următoarea vacanță. Cel mai bine își amintește de „excursiile, taberele, vacanțele la bunici si cele cu parinții”. În acest context, prezentatoarea TV a spus că își dorește ca Ana și Vlad să numere mereu zilele până la următoarea vacanță și să aibă întotdeauna poftă pentru călătorii.
„Pozele acestea îmi vor aminti de prima excursie a copiilor. Da, a fost doar o zi, dar foarte intensă pentru ei. Și pentru noi. Ei, fară noi. Au așteptat de ceva zile ieșirea aceasta cu colegii de la gradi, plecarea cu autocarul, mă rog, toată aventura. Au venit epuizați și deja cu gândul la următoarea plecare. Că de fapt experiențele astea contează. Din copilăria mea, îmi amintesc cel mai bine toate excursiile, taberele, vacanțele la bunici și cele cu părinții. Adică plecările. De atunci, mi s-a deschis pofta pentru călătorii. Iar acum, adult fiind, orice plecare e forma mea supremă de relaxare. Aștept vacantele ca pe cele mai frumoase daruri, pe care ni le facem. Pentru că sunt hrană pentru suflet și minte. Și așa îmi doresc să fie și Ana și Vlad. Să numere zilele până la vacantă, să vadă lumea toată!”, a povestit Simona Gherghe pe Instagram.
Citește și