Homepage  / Știri / Televiziune

Simona Gherghe și-a anunțat plecarea de la cârma emisiunii „Acces direct”

Simona Gherghe și-a anunțat plecarea de la cârma emisiunii „Acces direct”

de Redactia Tvmania

Simona Gherghe, aflată în concediu postnatal după nașterea celui de-al doilea ei copil, un băiețel, a anunțat pe contul ei de Facebook că nu va mai reveni la cârma emisiunii „Acces direct”,  pe care a făcut-o în ultimii nouă ani la Antena 1.

 „De pe frontul de mămicie, aș vrea să vă scriu câteva rânduri. Am fost mereu sinceră și, când s-a întâmplat ceva important în viața mea, am preferat să aflați de la mine, nu din . Iată-mă, așadar, în fața unui astfel de moment.

Misiunea mea la s-a încheiat. Decizia îmi aparține în totalitate și vine după multe nopți de nesomn. Am intrat într-o altă etapă a vieții mele și simt nevoia unei schimbări. Au fost 9 ani plini, cu bune și cu rele, în care am învățat multe. Despre lume, despre viată, despre mine. Le mulțumesc colegilor care mi-au fost alături și le urez succes, în noul sezon, căci emisiunea merge mai departe. Cât despre mine, după aproape 9 ani de știri și alți 9 de divertisment și news magazine, tot ce vă pot spune e că nu voi renunța la televiziune. Este profesia mea, pasiunea mea! După cum știți, acum sunt în concediu postnatal. Dar ne vom revedea în curând, la Antena 1!”.

În ultimele luni, imediat după plecarea ei în concediu de maternitate, emisiunea a fost prezentată de Cristina Cioran. 

 

Acum 9 ani, alte erau intențiile

La sfârșitul lui august 2010, Antena 1 făcea o mutare-șoc, înlocuindu-l pe Mădălin Ionescu, gazda show-ului de după-amiază „Acces direct”, cu Simona Gherghe, prezentatoarea “Observatorului de weekend”. 

Deşi Ionescu devenise un adversar redutabil pentru Cătălin Măruţă (atunci la „Happy Hour”), concurentul direct al Pro TV de pe acel tronson, subiectele senzaţionaliste şi de multe ori şocante îi ţineau la distanţă pe publicitari, iar emisiunea nu avea încasări consistente din reclame, potrivit surselor TVmania de la acel moment. 

Cu Simona Gherghe, „Acces direct” voia să se orienteze spre un format de divertisment quality, menit să întremeze” veniturile din publicitate: emisiunea intenționa să îşi schimbe nu doar decorul şi prezentatorul, ci şi tipul subiectelor, lăsându-se deoparte abordarea tabloidă. 

Intenția a rămas însă doar la stadiul de intenție, pentru că, de-a lungul anilor, emisiunea a avut un puternic acces tabloid, cu derapaje „istorice”, precum cel cu fiica regretatei Anda Călugăreanu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton