Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Simona Nae a fost premiată la „Te cunosc de undeva!”

de Redactia Tvmania

oi transformări au cucerit, sâmbătă seară, publicul la „Te cunosc de undeva!”. Cea mai spectaculoasă transformare, apreciată atât de cei patru juraţi cât şi de concurenţi a fost Maria Tănase, rol care i-a adus Simonei Nae şi premiul ediţiei.

Brunetă şi cu o coafură întocmai ca a marii artiste, Simona i-a uimit pe toţi şi cu o interpretare vocală de senzaţie.

„Cu siguranţă este cel mai frumos personaj pe care l-ai interpretat în acest sezon! Am ascultat o voce de piept foarte bine dozată, cu multă căldură! Nu pot decât să te felicit din toată inima!”, i-a spus Ozana, iar când aceste cuvinte vin din partea unui profesor de canto, nu pot decât să te bucure.

Andrei Aradits nu a putut să nu remarce schimbarea totală de atitudine a Simonei: „Este prima oară când te văd strălucind! Ne-ai transmis o bucurie incredibilă!”

Sâmbăta viitoare, de la 20.30, pe scena transforming show-ului vor străluci Rona – Nelu Vlad, Pepe – Joe Cocker, Jo – Pink, Sonny Flame – Mioara Velicu, Anda – Alexandra Stan, Andrei – Angela Similea, Simona –Jessica Simpson şi Şerban – Connect R.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te