Dennis Quaid a asemanat „Pandorum” cu „Alien”. Da, avem o nava spatiala si un echipaj terifiat, dar pelicula este doar un SF numai bun de pierdut timpul.
Dennis Quaid a asemanat „Pandorum” cu „Alien”. Da, avem o nava spatiala si un echipaj terifiat, dar pelicula este doar un SF numai bun de pierdut timpul.
Cu un subiect deloc original, protagonisti nici prea-prea, nici foarte-foarte si efecte speciale deloc spectaculoase, filmul de fata nu e nimic mai mult decat un SF modest. Doar sfarsitul aduce o miscare neasteptata, care nu e suficienta pentru a contrabalansa restul povestii.
Actiunea are loc in spatiu, pe nava Elysian. Locotenentul Payton (Dennis Quaid) si caporalul Bower (Ben Foster) se trezesc din hiper-somn dezorientati, slabiti si fara sa-si aduca aminte unde si in ce scop se indreapta nava. Blocati in camera de comanda (nava nu functioneaza), cei doi ies din impas cu un plan simplu: Bower iese printr-o conducta de ventilatie, pentru a cauta raspunsuri si ajutor, iar Payton il ghideaza de la distanta. Curand, cei doi descopera ca nu sunt singuri pe nava (iar „ceilalti” nu sunt doar membri ai echipajului) si simt pe propria piele efectele nocive ale sindromului „pandorum”, un fel de rau de mare in spatiu.
de Monica Popescu