Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Sir David Attenborough de vorbă cu Barack Obama, duminică, la BBC Earth

de Redactia Tvmania

Înregistrat în luna mai a acestui an, odată cu aniversarea celor 89 de ani ai lui Sir David Attenborough, acest interviu special va fi difuzat pe BBC Earth pe 29 iunie, duminică noapte spre luni, după miezul nopții, de la 00.30. Președintele Statelor Unite ale Americii s-a întâlnit cu Sir David Attenborough la Casa Albă și au discutat despre viitorul planetei, despre pasiunea lor pentru natură și ceea ce se poate face pentru a o salva.

Liderul lumii occidentale, a dorit să îl întâlnească pe Sir David Attenborough pentru a vorbi cu el despre schimbările climatice, efectele asupra mediului, precum și a-i cere părerea despre problemele stringente ale planetei. Președintele este de mult timp un admirator al muncii lui Sir David Attenborough. Barack Obama a crescut uitându-se la documentarele lui Sir David, care, după 60 de ani de explorare a planetei, a fost martorul schimbărilor naturii din prima linie.

Telespectatorii vor asista la o discutie unică între cei doi: președintele vorbește despre inițiativele sale pentru combaterea schimbărilor climatice și despre abordarea sa în privința problemelor de mediu, precum și despre rădăcinile sale în Africa din partea tatălui său și cum copilăria sa în Hawaii și în Indonezia i-a insuflat o dragoste eternă pentru natură. Sir David Attenborough face referință la povești din lunga sa carieră, la recenta sa scufundare record din Marea Barieră de Corali și ceea ce crede el că trebuie făcut despre problemele presante ale lumii precum creșterea populației, schimbările climatice și energia regenerabilă.

În timpul interviului, Președintele Barack Obama declară: „Am fost un mare admirator al muncii dumneavoastră și pentru o lungă perioadă de timp… ați fost atât un educator cât și un mare naturalist”. Și adaugă: „Nu ne mișcăm atât de repede pe cât am avea nevoie și ceea ce știu, pe de o parte din vizionarea programelor dumneavoastră și a muncii pe care ați depus-o până acum, este că aceste ecosisteme sunt toate interconectate unele cu celelalte. Dacă doar o țară face ceea ce trebuie, dar alte țări nu fac la fel, atunci nu vom rezolva această problemă, trebuie să avem o soluție globală la această problemă”.

Sir David Attenborough afirmă: „La aniversarea celor 89 de ani, am avut surprinderea să mă regăsesc într-un loc în care nu am mai fost până acum… să vizitez Casa Albă împreună cu președintele Statelor Unite. (El a fost) prietenos, ospitalier și autentic. (…) Cred că vom găsi modalități de generare și stocare a energiei din resurse regenerabile, vom face ca problema petrolului și a cărbunelui să dispară – pentru că din punct de vedere economic, vom dori să folosim alte metode. Dacă facem acest lucru, vom face un pas uriaș în rezolvarea problemelor pământului. (…) Cred că ceea ce se cere este o înțelegere și un sentiment că natura este parte a moștenirii tale. Aceasta este singura planetă pe care o avem și trebuie să o protejăm. Și oamenii simt acest lucru, într-un mod profund și instinctiv, la urma urmei este locul în care te duci în momente de bucurie și de suferință”.

Anthony Geffen, CEO al Atlantic Productions și Producător comentează astfel întâlnirea celort doi: „Este extraordinar să îi vezi pe acești doi lideri carismatici împreună, abordând cu grijă unele din cele mai importante probleme cu care se confruntă planeta. Acest film intim, care include scene din spatele camerei cu președintele Obama și Sir David Attenborough la Casa Albă, oferă contextul importantei lor dezbateri. Include materiale filmate nemaivăzute până acum și de asemenea unele din imaginile de referință din cele mai mari documentare ale lui Attenborough – incluzând aici Life on Earth, Blue Planet și Galapagos”.

Interviul a fost produs la cererea lui Charlotte Moore, Director BBC One, și Tom McDonald, Director Istorie Naturală și Specialist Formate Factuale. Producătorul pentru Atlantic Productions este Anthony Geffen.

BBC Worldwide este distribuitorul global, iar această producție a fost vândută la nivel internațional în 50 țări și pe 4 continente incluzând canalul BBC Earth prezent în zona Scandinaviei, Polonia, Turcia, Ungaria și România.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te