BBC One a anunțat că are în plan un nou serial dedicat vieții sălbatice - „Dynasty” - care va fi prezentat tot de Sir David Attenborough (91 de ani), după succesul obținut cu „Planet Earth II”, aflăm de pe c21media.net.

Televiziunea reunește din nou echipele din spatele producțiilor „Life Story” și „Planet Earth II” pentru o nouă serie numită „Dynasty”, care va fi difuzată anul acesta, spre final, de BBC One. Filmările au durat patru ani, iar cele cinci părţi, a câte 60 de minute, ale serialului documentar vor urmări modul în care animalele vor crea și menține o dinastie. Fiecare episod urmărește un animal – leu, câine de vânătoare, cimpanzeu, tigru, pinguin imperial – în cea mai delicată perioadă a vieții sale, punând sub lupă modul în care acesta își protejează familia, teritoriul și moștenitorii.
„După patru ani de filmări, de capturare a extraordinarei dimanici a familiei animalelor și a obiceiurilor acestora, sper ca dramele personale ale vietăților surprinse pe peliculă să capteze telespectatorii ca fel cum au făcut-o serialele «Blue Planet II» și «Planet Earth II»”, a declarat Charlotte Moore, director de conținut pentru BBC.