Sir Sean Connery a încetat din viață la vârsta de 90 de ani. Actorul a murit în somn, în Bahamas, vestea fiind făcută publică de fiul său, prin intermediul BBC.
Sir Sean Connery a încetat din viață la vârsta de 90 de ani. Actorul a murit în somn, în Bahamas, vestea fiind făcută publică de fiul său, prin intermediul BBC.
„Este o zi tristă pentru oricine l-a cunoscut și iubit pe tatăl meu. Și o zi tristă pentru toți oamenii din jurul lumii care s-au bucurat de minunatul talent pe care îl avea ca actor”, a declarat Jason Connery.
Fiul marelui actor a mai lăsat să se înțeleagă că vestea a picat ca un trăsnit asupra familiei, care nu se aștepta ca așa ceva să se întâmple, deși marele actor se „simțea rău de ceva vreme”.
![]()
Actorul de origine scoțiană, primul care i-a dat viață personajului James Bond în pelicula „Dr. No” (1962), a avut o carieră care s-a întins pe cinci decenii. Connery a mai jucat în încă cinci dintre peliculele din seria „Bond”, precum și în pelicula „Never Say Never Again”, în anul 1983.
Pentru rolul din „The Untouchables” („Incoruptibilii”, 1987), Connery a fost premiat la Gala Premiile Oscar și la Gala Globurile de Aur, un an mai târziu. El a mai câștigat două premii BAFTA și alte două Globuri de Aur.
Connery a fost numit, în 1989, „cel mai atrăgător bărbat în viață” de către revista „People”, iar zece ani mai târziu, pe când avea 69 de ani, actorul a fost ales în cadrul unui sondaj de opinie „Cel mai sexy bărbat al secolului”.
Sir Sean Connery a fost făcut cavaler de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii în anul 2000, la Holyrood Palace.
Connery a fost căsătorit, între 1962-1973, cu actriţa de origine australiană Diane Cilento. În 1975, s-a recăsătorit cu Micheline Roquebrune, o artistă de origine franco-marocană.