Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Netflix

„Sky Rojo”, de la creatorii „La Casa de Papel”, are azi premiera pe Netflix

de Redactia Tvmania

Primul sezon din „Sky Rojo” (2021), noua comedie a creatorilor „La Casa de Papel”, va intra pe Netflix pe 19 martie.

Serialul, tradus la noi „Orizontul roșu”, care are deja două sezoane, promite acțiune, umor (mai mult negru), dramă, aventuri, multe femei frumoase și bărbați pe măsură, ca o adevărată producție spaniolă.

Coral (Verónica Sánchez), Wendy (Lali Espósito) și Gina (Yany Prado) sunt trei „locatare” ale Clubului Mireselor, unul dintre cele mai cunoscute bordeluri din Tenerife, condus cu mână forte și „artă”, crede el, de Romeo (Asier Etxeandia). Când cele trei femei hotărăsc să-și „încheie” activitatea aici și să-și recâștige libertatea se declanșează acțiunea. Urmărite de Romeo și de complicii lui, Moises (Miguel Ángel Silvestre) și Christian (Enric Auquer), Coral, Wendy și Gina pornesc într-o călătorie frenetică și haotică, pe parcursul căreia vor înfrunta tot felul de pericole și vor trăi fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Pe drum însă vor și descoperi că împreună sunt mai puternice și au la îndemână mai multe opțiuni pentru a-și reface viețile.

Primul sezon din „Sky Rojo” are 8 episoade a câte 25 de minute:

„Ne-am dorit ca serialul să aibă acțiune frenetică și am folosit durata de 25 de minute pentru a-i întări natura dinamică”, spun Álex Pina și Esther Martínez Lobato, creatorii producției, care și-au numit noul format „latin pulp”.

Cât despre poveste, echipa care-a făcut și „La Casa de Papel” a declarat:

Este povestea evadării a trei femei… dar este și o poveste despre aceste femei: trei victime ale traficului de persoane care se eliberează din plasa în care sunt prinse. Este vorba despre visurile lor, despre iadul prin care au trecut, despre prietenia pe care au legat-o, solidaritatea care le aduce împreună și energia enormă care le ține în viață”.

Faceți cunoștință cu protagoniștii „Sky Rojo”

Romeo (Asier Etxeandia)

Este proxenet și proprietarul Clubului Mireselor, un bordel celebru în Tenerife. Este bineînțeles și șeful unei rețele care face trafic de femei pentru exploatare sexuală. Ironic, inteligent și lipsit de orice urmă de moralitate, el crede că afacerea sa este justificată și se vede pe sine ca pe un mare artist.

Coral (Verónica Sánchez)

Este inteligentă, elegantă și foarte educată. A intrat în Clubul Mireselor din proprie inițiativă, având nevoie de un loc unde să se ascundă. Are o tendință autodistructivă care o face să ia pastile atunci când vrea să se deconecteze de la realitate. Este favorita lui Romeo, care vede ceva special în ea. Mintea ei analitică o ajută să fie rațională în fiecare situație, punând în balanță argumentele pro și contra.

Wendy (Lali Espósito)

Este impulsivă, hotărâtă și sfidătoare. Când a ajuns la Clubul Mireselor, știa în ce se bagă. În încercarea ei de a scăpa de sărăcie, visează să poată locui cu partenera ei și să aibă o viață sigură din punct de vedere financiar. Este o femeie puternică, care are timp doar pentru acțiune și care încearcă să le transmită și celorlalți din curajul ei.

Gina (Yany Prado)

Este naivă și dulce. Ea crede în bunătatea oamenilor mai presus de orice. În Cuba, a fost recrutată de Moisés și mințită că va lucra ca chelneriță. Încearcă cu disperare să scape, dar un munte de datorii și amenințări, ca să nu mai vorbim de Romeo care i-a luat pașaportul, fac din recuperarea propriei vieți un vis aproape de neatins. Cu toate astea, nu își pierde niciodată speranța că lucrurile se pot îndrepta.

Moisés (Miguel Ángel Silvestre)

Moisés (Miguel Ángel Silvestre, pe care îl știm din serialele „Velvet” și „Sense8”) este mâna dreaptă a lui Romeo, responsabil pentru Clubul Las Novias, dar implicat personal și în recrutarea fetelor pentru club. Motorul din spatele acțiunilor sale nu sunt banii, ci mai degrabă loialitatea sa absolută pentru Romeo. Și periodic are îndoieli în legătură cu îndeletnicirea sa, se chinuie să le îndepărteze ca să poate îndeplini întocmai ordinele.

Foto: Netflix

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te