Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale americane

„Slujba de la miezul nopții” – un nou coșmar semnat de Mike Flanagan disponibil pe Netflix

de Mioara Tronaru,

Din 24 septembrie este disponibil pe Netflix noul serial „Slujba de la miezul nopții”, în original „Midnight Mass” (2021). Este o miniserie horror, creată de Mike Flanagan, un maestru al genului, care-a mai făcut „The Haunting of Hill House” (2018) sau „Ouija: Origin of Evil” (2016).

Creatorul „Casei bântuite”, în original „The Haunting of Hill House”, Mike Flanagan, ne duce cu noul său serial, „Slujba de la miezul nopții”, într-o comunitate izolată de pe insula Crockett, în care există deja mai multe motive de neînțelegeri. Disputele sunt amplificate de sosirea aici a unui tânăr căzut în dizgrație, Riley Flynn (interpretat de Zach Gilford), și a unui preot charismatic, Părintele Paul (Hamish Linklater). Dar deodată, mica insulă începe să aibă parte de inexplicabile și miraculoase evenimente, care amplifică fervoarea religioasă a populației. Care însă va afla curând că miracolele au și un preț…

„Slujba de la miezul nopții” este o miniserie de șapte episoade, din a cărei distribuție mai fac parte: Kate Siegel, Rahul Abburi, Crystal Balint, Matt Biedel, Alex Essoe, Annarah Cymone, Annabeth Gish, Rahul Kohli, Kristin Lehman, Robert Longstreet, Igby Rigney, Samantha Sloyan, Henry Thomas, Michael Trucco.

Ce spune Mike Flanagan

Într-o discuție cu Vanity Fair, Mike Flanagan a mărturisit că a fost crescut în religia catolică, iar în copilărie chiar a fost băiat de cor. Povestea sa, Mike Flanagan semnează și scenariul serialului, se inspiră din propria sa viață, dar „Nu este vorba numai despre catolicism, este vorba despre toare religiile noastre, mai ales despre cele care vin tocmai din lumea antică”, explică acesta.

„Lumea antică era un loc sângeros, violent și terifiant, în care oamenii nu aveau capacitatea de a înțelege natura sau timpul și nu știau dacă vor supraviețui următoarei nopți sau următorului anotimp. Și orice eveniment firesc din natură putea fi interpretat drept un atac supranatural. Este imposibil să separi Biblia de literatura horror. Totul este acolo. Ea relatează în mod deschis și fără edulcorări evenimente supranaturale și oribile. Însuși eroul poveștii – Dumnezeu, întruchiparea iubirii – îneacă lumea când se înfurie în Vechiul Testament”, mai spune Mike Flanagan.

Trailer Slujba de la miezul nopții

Îți recomandăm un top al celor mai bune filme horror

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te