”Pentru mine, a fi antrenor la Vocea României este o extensie a lucrurilor pe care le fac zi de zi și o școală, în același timp. Fiecare sezon e o bucurie, pentru că ascult foarte multe voci extraordinare și cunosc oameni care își doresc cu adevărat să facă o carieră în muzică. E locul ideal pentru mine să descopăr talente. În momentul în care vorbesc pentru concurenți, parcă vorbesc și pentru mine, și eu am o grămadă de lucruri de învățat de la ei.
În plus, are show-ul ăsta un mod de a te surprinde cum n-am mai văzut. După atâtea sezoane, după ce am ascultat mii de voci, mă simt înainte de sezonul 8 ca și cum aș fi la prima ediție. Asta e magia pe care o aduce Vocea României.”, a spus Smiley.
Smiley este antrenor Vocea României din primul sezon al show-ului și a reușit în toți acești ani să descopere voci formidabile și să creeze momente puternice. S-a implicat de fiecare dată în dezvoltarea concurenților din echipa lui, pe care i-a provocat să încerce și piese din registre diferite, care le-au pus în valoare calitățile vocale. În fiecare sezon, antrenorul s-a dedicat complet competiției, iar doi dintre concurenții din echipa sa, Ștefan Stan și Ana Munteanu, au câștigat marele trofeu și l-au bucurat nespus.
Irina Rimes, Tudor Chirilă și Smiley sunt primii trei antrenori din noul sezon Vocea României, însă provocările nu se termină aici! Rămâi conectat online și vei afla în continuare cine li se va mai alătura celor trei și cum va arăta show-ul în sezonul 8! Zilnic vei descoperi noutăți pe pagina oficială de Facebook Vocea României, pe protvplus.ro și pe vocearomaniei.protv.ro. Fii cu ochii pe Vocea și fii primul care află cine vine la Vocea!