Homepage  / Muzică

Smiley si Cabron lanseaza „Cine-i salveaza pe eroi”, o piesa despre eroii de ieri, de azi si de maine

Smiley si Cabron lanseaza „Cine-i salveaza pe eroi”, o piesa despre eroii de ieri, de azi si de maine

de Redactia Tvmania

Smiley lanseaza alaturi de Cabron „Cine-i salveaza pe eroi”, o piesa apasatoare despre eroii de azi, condamnati sa fie muritorii de maine. Lansata acum, insa compusa cu cateva luni bune in urma, piesa „Cine-i salveaza pe eroi” este o invitatie din partea lui Smiley la respect si dragoste neconditionata:

 

 „Este cel mai bun moment ca oamenii sa devina constienti ca sunt interconectati, ca actiunea fiecaruia conteaza si determina binele sau raul celorlalti. Oamenii trebuie sa respecte, sa iubeasca, sa daruiasca, sa ajute fara a astepta ceva in schimb, pentru ca fiecare in viata lui, in diverse etape, este, pe rand, muritor si erou pentru cei din jur.”, considera Smiley care face si un indemn la introspectie odata cu aceasta lansare. „Imi doresc ca fiecare om care asculta aceasta piesa sa fie atent la versuri si sa-si creeze propria imagine, colorata sau gri, despre eroii din viata lui sau despre eroul care este el in vietile celor din jur. Este un exercitiu foarte bun de sinceritate, de constiinta, de realitate, de respect.”, adauga Smiley

 

„Piesa este nu doar un omagiu adus oamenilor care mișcă pentru noi în momentele astea în care majoritatea sta în case, este pentru toti oamenii care au făcut ceva important pentru cineva în locul potrivit, la momentul potrivit. Ca ai salvat o viata, ca ai salvat chiria pe o luna a unui prieten, ca ai făcut un cântec sau un vers care a mișcat oameni atunci când aveau nevoie, ca ai apărut cu o gluma buna atunci când omul de lângă tine era „la pământ” sau ca ai grija de familia ta indiferent de vremuri, ei bine, Eroule, piesa asta este pentru tine! Poate nu toată lumea îți mulțumește, dar oamenii da.”, adauga Cabron, artistul care canta alaturi de Smiley piesa „Cine-i salveaza pe eroi?”.  

 

Inspirat de conditia efemera a eroului, Smiley canta neputinta si singuratatea acestuia atunci cand el redevine om si isi arata slabiciunile si vulnerabilitatea: „Eroii raman eroi indiferent de vremuri si trebuie aplaudati cand sunt sus, dar si cand sunt obositi, coplesiti de neputinta sau nu mai pot darui ceea ce puteau ieri.”, spune Smiley care considera ca singurul antidot pentru teama in care traiesc oamenii acum este dragostea de viata si de cei din jur. 

 

Produsa de HaHaHa Production, cu un artwork semnat de Alexandru Lupas si Dragos Dinca, „Cine-i salveaza pe eroi” are muzica semnata de Lucian Nagy, Smiley, Serban Cazan si Roland Kiss si versuri scrise de Smiley si Cabron.  

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton