Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Soarta „Distractis Show” de la TVR 1 se decide pe 28 februarie

de Redactia Tvmania

Victime colaterale ale eternei disfuncţii din TVR, membrii „Distractis Show” încă nu ştiu cu certitudine dacă vor fi în grila de primăvară a postului, din cauza harababurii din Consiliul de Administraţie. Decizia în privinţa emisiunii se ia în şedinţa din 28 februarie.

Deşi sunt oarecum “în aer” din cauza amânării unui verdict până la sfârşitul lunii, Silviu Petcu, Cristi Greţcu şi colegii lor de la “Distractis” au păstrat status quo-ul şi s-au pregătit ca de obicei pentru sezonul de primăvară, lucrând la ediţii noi şi pregătind chiar şi un casting.

De notat că mereu precara situaţie financiară a TVR i-a pus pe aceştia în postura de a negocia o emisiune de două ori mai lungă (“Distractis Show” ar urma să dureze 50 de minute), pe aceiaşi bani, concesie care asigură, cred membrii echipei, în proporţie de 99% continuarea la TVR.

„Totul depinde de şedinţa din 28, dar noi am lucrat ca şi cum ar fi avut loc şi am fi aflat că vom continua. Surprize la stat sunt întotdeauna, dar noi suntem convinşi că vom merge mai departe”, ne spune Silviu Petcu.

Citeşte textul integral în revistă

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te