Sofia Vergara, care va împlini 40 de ani în luna iunie, este cea mai în vârstă femeie care obține titlul de „cea mai dorită femeie din lume” din partea site-ului AskMen.com. Topul conține 100 de nume, printre care Rihanna și Kim Kardashian.
Actrița a declarat, printr-un comunicat de presă, că este onorată să primească acest „premiu”.
„Le mulțumesc tuturor bărbaților care mă doresc”, a încheiat actrița.
Mai mult de un milion de voturi s-au strâns pe site-ul amintit. Dintre participante, unsprezece aveau cel puțin 35 de ani, în timp ce Demi Moore, la cei 49 de ani ai săi, era cea mai în vârstă concurentă la titlul de „cea mai dorită femeie”.
„Cred că foarte mulți tipi au fost surprinși să afle că Sofia are aproape 40 de ani, pentru că nu își arată vârsta”, a declarat redactorul șef al site-ului James Bassil, citat de femalefirst.co.uk.
Actriţa care o interpretează pe Gloria în serialul “Modern Family” (transmis de ABC), premiat cu un Glob de Aur, a spus recent că i-ar plăcea să joace şi în telenovele alături de Veronica Castro, Thalia, dar mai ales de Lucero, care este una dintre prietenele ei.