Homepage  / Articole

Solistul de la Reamonn vine la “Vocea României”

Solistul de la Reamonn vine la “Vocea României”

de Redactia Tvmania

Echipele de la “Vocea României”, show-ul difuzat de Pro TV în fiecare marţi de la ora 22.15, sunt acum complete. După etapa “Audiţiilor pe nevăzute” şi cea a “Confruntărilor”, cei patru antrenori, Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Brenciu au rămas cu câte 5 concurenţi fiecare.

Marţi, 22 noiembrie, în prima ediţie difuzată în direct, pe scena de la “Vocea României” vor urca echipele lui Smiley şi ale lui Horia Brenciu. Începând cu această etapă, publicul va avea un cuvânt de spus în alegerea concurenţilor.

Aşadar, după prestaţia concurenţilor din cele două echipe, telespectatorii urmează să îşi voteze preferaţii. În urma voturilor publicului se va face un top 5 pentru fiecare echipă. Primii doi clasaţi merg mai departe, fiind salvaţi de public.

Din ceilalţi trei, antrenorul  salvează şi el un concurent de la eliminare, ceilalţi doi urmând să intre la duel. Fiecare dintre ei urmează să interpreteze o piesă nouă, iar în functie de prestaţia lor, antrenorul îl va alege pe cel care merge mai departe. În urma acestei etape, fiecare antrenor va continua competiţia cu patru voci.

Prima ediţie cu invitat special

Mâine seară va urca pe scenă, în calitate de invitat special, şi Rea Garvey, solistul trupei Reamonn, cunoscut publicului din România pentru hiturile “Tonight” sau “Supergirl”.

Rea a colaborat până în prezent cu artişti  ca Nelly Furtado, Mary J Blige şi Paul van Dyk, iar in 2011şi-a lansat primul album din cariera solo,  “ Can’t Stand The Silence”. Rea este şi el antrenor la “Vocea Germaniei”, varianta germană a show-ului din România.

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=ctmS5XX67Ek[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton