Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Sophie Turner a fost plătită mai puțin decât Kit Harington pentru „Game of Thrones”. Ce părere are actrița

de Redactia Tvmania

Actrița Sophie Turner, cea care îi dă viață Sansei în serialul HBO „Game of Thrones”, a mărturisit pentu publicația Harper’s Bazaar UK că a fost de trei ori mai puțin plătită față de colegul său, Kit Harrington. 

Sophie Turner a oferit un interviu amplu publicației anterior menționate despre ultimul sezon „Urzeala tronurilor”. Aceasta este și apariția de pe coperta Harper’s Bazaar și a dorit să își apere colegul de breaslă, pe Kit Harrington. În urma scandalurilor de la Hollywood din ultimii ani cum că femeile sunt plătite mult mai prost decât bărbații, în situația de față, Sophie Turner spune că nu s-a făcut nici o discriminare și că actorii serialului produs de HBO au fost remunerați conform muncii depuse pe platourile de filmare: 

„Kit (Harington, fratele ei din serial, Jon Snow) a fost plătit mai mult, însă a avut parte de un storyline mult mai amplu în cadrul serialului. Spre exemplu pentru ultimul sezon era nevoit să tragă și 70 de cadre, iar eu nu am avut atât de multe. Mi s-a părut corect să primească mai mulți bani” a declarat actrița în vârstă de 23 de ani. 

De la premiera serialului „Game of Thrones” în 2011, Sophie a avut apariții în fiecare sezon, iar finalul acestuia a afectat-o: 

„Încerc să mă obișnuiesc cu acest gând pentru că este ca un deces în familie. Pierd personajul pe care l-am jucat atât de mult timp. Inițial am crezut că nimic din Sansa nu mă va marca, însă m-am gândit mult timp la violența domestică lucru care a stimulat în mine nașterea unui mic activist, ceea ce e posibil să fac pe viitor”, a declarat Sophie. 

 

 

Sophie Turner Harper’s Bazaar UK
Credit: Courtesy Harper’s Bazaar UK/ Richard Phibbs

 

Actrița se pregătește de nuntă cu cântărețul Joe Jonas. Cei doi s-au logodit în luna octombrie 2017. 
Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te