Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Sore, despre „Te cunosc de undeva!”: „Probabil ne-au făcut profilul psihologic”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Se știu de multă vreme, mereu sunt cu zâmbetul pe buze și, mai nou, și-au „unit” și vocile în noul sezon de la „Te cunosc de undeva!”. Sore (32 de ani) și Emma de la ZU (34 de ani) se distrează de minune împreună atât în culisele emisiunii cât și dincolo de studio. Sunt la fel de ambițioase și s-au atașat extrem de repede de ceilalți concurenți, dar și de jurați. De altfel, Cristi Iacob este preferatul lor. Mai multe detalii aflăm chiar de la Sore!

După ce la începutul anului a fost cooptată în show-ul „Dancing on Ice: Vis în doi”, Sore a rămas la Antena 1 și s-a implicat într-un alt proiect: „Te cunosc de undeva!”. Aici face echipă cu Emma de la ZU, asistenta lui Daniel Buzdugan și Mihai Morar de la radio, și se pare că cele două se potrivesc de minune nu doar din punct de vedere vocal ci și temperamental. Ce altce lucruri mai au în comun? Sore ne dezvăluie mai multe în cele ce urmează…

De unde vă cunoașteți voi? 😉

Muzica ne-a făcut cunoştinţă şi probabil ascendentul şi lucrurile în comun pe care am descoperit ulterior că le avem ne-au făcut să ne „lipim” aşa de bine!

Cine a venit cu ideea ca voi să faceți echipă la „Te cunosc de undeva!”? Și care a fost primul gând când ai aflat?

Chiar aveam o glumă legat de asta: când am primit propunerea de a participa la Te cunosc de undeva! alături de Emma de la ZU, am zis că probabil ne-au făcut profilul psihologic şi pe baza lui ne-au “repartizat”, dar acum încep să cred că aşa e. Ne înţelegem foarte bine, iar primul gând a fost “Vai, cât o să ne distrăm!”. Şi exact aşa se şi întâmplă!.

Care sunt atuurile voastre în acest show?

Consider că este foarte greu să faci departajarea între echipe, sincer vorbind. E un sezon foarte greu, pentru că toţi sunt foarte talentaţi. Nu ştiu dacă se pot numi atuuri, dar sigur sunt lucrurile care ne caracterizează şi anume: râdem, glumim, dar la fel de tare şi muncim pentru personaje, suntem cameleonice, ne place să mergem până la exagerare cu tema data.

Și care este echipa care te-a surprins cel mai tare până acum? Și de ce?

Surpriza a venit clar de la Emilian şi WRS, eu îi ştiam talentaţi, dar nu am putut să mi-i imaginez atât de versatili, m-a surprins Cosmin Natanticu, nu ştiam că are voce aşa bună, iar Johnny Romano, de exemplu, pe care îl ştiam că este mega talent, m-a surprins cu latura lui sensibilă – e un om foarte sufletist şi cu foarte mult bun-simt.

Ce artiști îți dorești cu ardoare să vă pice la ruletă?

M-aş bucura să avem şi o piesă pe emoţie, cum ar fi duetul Barbra Streissand şi Celine Dion, de exemplu, dar şi un Bruno Mars, cu dans şi atitudine.

Dintre jurați, pe cine preferi? Și de ce?

Sore: Toţi îmi plac, pentru că sunt profesionişti, foarte atenţi şi se completeaza tare bine.  Dar un ceva în plus are Cristi Iacob, o sensibilitate cumva, prin tot ceea ce spune, care pe mine mă înduioşează.

Ce faci când rămâi fără voce?

La mine asta se întamplă doar în cazul unei răceli puternice. Atunci apelez la un cocktail special pentru aerosoli, însă nu am avut niciodată probleme cu corzile vocale, din fericire. Am să îi mulţumesc pentru asta Crinei, profesoara noastra de canto, cu care eu lucrez încă de pe vremea Lala Band.

Și ce se întâmplă dincolo de filmări? Mai aveți timp să petreceți împreună și dincolo de show?

Dincolo de filmări, vorbim la telefon şi mai râdem şi acolo. În momentul acesta e greu cu timpul liber la amândoua, dar sunt sigură ca va urma o perioadă frumoasă de prietenie, dincolo de show.

Care este răsfățul tău suprem?

Îmi place să călătoresc des, foarte des daca s-ar putea, chiar dacă sunt plecări scurte. Să respir, să trăiesc, să mănânc şi să mă bucur de cât mai multe locuri frumoase de pe pământ, să mă inspire şi să mă încarc pentru toate proiectele… ăsta e răsfatul meu suprem. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te