Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Sorin Cîmpeanu, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”: „Ați putea trăi cu un salariu de învățător?”

de Ioana Maria,

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu răspunde întrebărilor care se află pe buzele tuturor românilor, în emisiunea moderată de Denise Rifai, difuzată la 23:00, la Kanal D!

Telespectatorii vor avea parte de un interviu maraton cu unul dintre oamenii cheie ai sistemului de învățământ românesc, Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, cu puțin înainte de începerea noului an școlar, într-o perioada atât de sensibilă pentru societatea românească, în contextul pandemiei. 

Sorin Cîmpeanu este Ministrul Educației aflat la al doilea mandat, este singurul membru al cabinetului Florin Cîțu care a deținut același portofoliu și în cabinetul lui Victor Ponta. A fost Prim-ministru interimar în perioada dificilă pe care România a traversat-o după dezastrul de la Colectiv. De asemenea, a ocupat funcții importante, printre acestea numărându-se și cea de Președinte al Agenției Universitare a Francofoniei, o organizație care reunește universități și institute de cercetare din 119 state. 

„A produs pandemia o nouă generație de sacrificiu?”, „De ce a ajuns învățământul românesc unul dintre cele mai învechite din Europa?”, „Ați putea trăi cu un salariu de învățător?”, „Profesorii care refuză vaccinarea vor fi plătiți la fel?”, „Este mai bun Florin Cîțu decât Ludovic Orban?”, „Ați fost numit Ministru al Educației ca să-i spălați imaginea premierului Ponta?”, „Ați plagiat în teza de doctorat?”, „V-ați construit gardul de acasă cu materiale <împrumutate> din campusul universitar?”, „Ce va reproșați ca Ministru al Educației?”, acestea  sunt doar câteva dintre cele 40 de întrebări care îi vor fi adresate lui  Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, în ediția din această seară a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la ora 23:00, la Kanal D!

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te