Fotbalistul dorea să ajungă la o echipă din Europa de Vest şi a negociat cu mai multe cluburi, printre care Paris Saint-Germain.
„Aceasta a fost o decizie importantă pentru mine. Am primit multe oferte de la cluburi din toată lumea, însă vreau să joc în continuare fotbal în America şi să câştig trofee pentru LA Galaxy.
Am aflat pe pielea mea cât de popular este fotbalul în Statele Unite şi vreau să-mi aduc contribuţia la creşterea acestui sport. Familia mea şi cu mine suntem foarte fericiţi şi ne-am stabilit în America. Sperăm să petrecem mai mulţi ani aici”, a spus David Beckham.