Omar Fayad, soțul Victoriei Ruffo și guvernatorul statului Hidalgo din Mexic, a anunțat prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter că a fost diagnosticat cu coronavirus. 

Politicianul mexican se recuperează acasă, respectă carantina și măsurile impuse de medici.

„Vă informez că am fost testat pozitiv COVID19. Sunt deja în carantină acasă. Atât eu, cât și persoanele cu care am avut contact urmăm protocoalele stabilite de Ministerul Federal al Sănătății ”, a spus el pe profilul său de Twitter.

Omar Fayad a mai precizat că își continuă munca de acasă și că va face tot ce îi stă în putere pentru a opri răspândirea virusului în statul pe care îl guvernează. 

Actrița Victoria Ruffo, pe care o puteți vedea în telenovela „Blind date” difuzată zilnic de Pro 2 de la ora 18.00,  nu a făcut nicio declarație în acest sens. Judecând după mesajul soțului ei, cei care au avut contact cu el, inclusiv ea,  vor avea rămâne izolați și vor fi observați în cazul în care au fost infectați. 

 
 
 
 
 
Urmărește-ne pe Google News