Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Spectacole în aer liber și filme la “Săptămâna Comediei” Brașov, ediția a X-a

de Redactia Tvmania

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu multe noutăți și cu un program pe măsură.

În perioada 3-9 iulie 2023 are loc la Brașov cea de-a X-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei, eveniment care, începând cu acest an, adaugă o nouă zonă, Parcul Central Nicolae Titulescu, pe lângă cele două spații deja cunoscute publicului brașovean, Teatrul Sică Alexandrescu și Cinema Astra.

Timp de 7 zile, Parcul Central Nicolae Titulescu devine scena activităților în aer liber a festivalului Săptămâna Comediei. Aici vor avea loc concerte, spectacole de teatru și de improvizație, ateliere de teatru și spectacole de teatru pentru copii.

Ada Milea deschide seria evenimentelor cu spectacolul Apolodor, iar în zilele ce urmează o să-i ascultăm pe scena din parc pe brașovenii de laFusion Core și pe bucureștenii de la Țapinarii, trupa de două voci și o chitară care vor încânta intelectualii de la Brașov.

Trupa de teatru formată din tineri actori brașoveni, ÎNTRE ACTE, ne aduce experiența unui spectacol de improvizație desăvârșit, unde umorul și imaginația nu întâlnesc bariere. Tot liceenii brașoveni vor prezenta și spectacolului Proștii sub clar de lună, produs de Școala Populară de Arte din Brașov.

Teatrul Nottara de la București va prezenta spectacolul Oglinda neagră – o poveste muzicală de Cristina Juncu pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea, iar Opera Comică pentru Copii vine la Brașov cu două spectacole interactive Directorul de teatru și Universul Magiei.

Programul evenimentelor din Parcul Central este completat cu trei spectacole pentru copii prezentate de trupa Teatrului Oriunde, cu ateliere și jocuri teatrale pentru adolescenti și studenți, dar și cu statui vivante, baloane modelate, picioroange și pictură pe față.

Toate activitățile din parcul central Nicolae Titulescu au intrarea liberă pentru public.

Secțiunea de FILM include 17 filme de comedie pentru toate gusturile. Filme de comedie clasice, filme de comedie recente, filme românești de comedie sau filme pentru copii se vor vedea pe parcursul celor 7 zile la Cinema Astra din Brașov.

Din categoria filmelor clasice de comedie amintim maratonul Stan și Bran, filmele clasice cu Peter Sellers, Petrecerea / The Party (1968) și Pantera Roz  / The Pink Panther (1963) sau clasicul film cu Charles Chaplin, The Great Dictator (1940).

În programul filmelor de comedie de la Cinema Astra sunt programate și câteva comedii recente, cum ar fi Un bărbat pe nume Otto (SUA, 2022), Badman: Cel mai tare din parcare (Franța, 2021) sau Cel mai tare șef (Spania, 2021).

Filmele românești de comedie sunt prezente și la ediția din acest an a festivalului: Încă două lozuri (România, 2022) se vede în premieră la Brașov la Săptămâna Comediei, singura reprezentație a filmului de până acum având loc în acest an la TIFF.

Tot de la TIFF vine și filmul produs în Republica Moldova, Carbon, care alături de clasicele È pericoloso sporgersi (România, 1993) și Două Lozuri (România, 2016) completează seria proiecțiilor de filme românești de la Săptămâna Comediei.

Nici copiii nu au fost uitați. Pe lângă spectacolele din parc, aceștia sunt invitați să vizioneze două filme la Cinema Astra: Zootopia / Zootropolis (2016) și Motanul încălțat: Ultima dorință 3D (2022). Accesul la filmele pentru copii este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Tot cu ocazia festivalului, în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu va avea loc Expoziția de fotografie „Actorii în ochi de pește: Distorsiuni și Expresii” realizată de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrul Național din București și al festivalului Săptămâna Comediei.

Expoziția oferă acces la o latură nevăzută a actorilor noștri îndrăgiți și o face exact așa cum spune și titlul – prin ochi de pește. Fețe distorsionate, expresii, vulnerabilitate și amuzament, în fotografii nu foarte serioase, de luat foarte în serios.

Vernisajul expoziției va avea loc, luni, 3 iulie, la ora 18.30, în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu Brașov. Expoziția va putea fi vizitată pe toată durata festivalului.

În ceea ce privește secțiunea de teatru, aceasta este și în acest an una competițională. Un juriu de profesioniști în arta dramaturgică vor acorda 5 premii (Cel mai bun Actor, Cea mai bună Actriță, Premiul pentru Regie, Cel mai bun Spectacol și Premiul Special al Juriului) celor 6 spectacole de teatru care se văd în premieră la Brașov.

Programul complet al festivalului este disponibil pe www.saptamanacomediei.ro

Bilete pentru spectacolele de la Teatrul Sică Alexandrescu sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online pe www.biletebrasov.ro. Tot online au fost puse în vânzare biletele la preț special pentru filmele de la Cinema Astra la care accesul se face pe bază de bilet.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te