Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Spectacolul "Pina" se vede de azi în cinematografe

de Redactia Tvmania

Filmat 3D cu ansamblul companiei de dans Pina Bausch din Wuppertal, acest lungmetraj ilustrează ameţitoarea şi inimitabila artă a marii coregrafe germane care a murit în vara lui 2009.

Legendara companie de dans e însoţită şi în afara teatrului, în oraş şi în peisajul industrial din jurul oraşului, locul în care Pina Bausch, artistă revoluţionară a mişcării “Tanztheater”, a trăit şi a lucrat timp de mai bine de 35 de ani.

Filmarea 3D pune în valoare spectaculoasele mişcări ale protagoniştilor, iar pelicula a fost deja lăudată unanim pentru felul în care a folosit această tehnologie.

Wenders nu e mai puţin celebru, în lumea filmului, decât fascinantul subiect al documentarului său. El e preşedintele Academiei Europene de Film, începând din 1996, şi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Noului Cinema German, mişcarea-manifest care a marcat istoria filmului în anii ‘70.

“Un film de neratat”

“Pina” a cucerit deja Marele Premiu la 3D Festival din Paris, precum şi premiul pentru “Cel mai bun documentar german” la Dokville.

Şi criticii au fost seduşi de proiectul lui Wim Wenders: “Un film de neratat”, a titrat Variety, în vreme ce The Times a descris “Pina” ca pe “o peliculă captivantă, de cinci stele”.

Deşi ideea acestui film s-a născut în anii ’80, Wenders a avut la dispoziţie tehnologia necesară abia în ultimii ani, când a şi resuscitat proiectul. Din păcate pentru el, Pina Bausch s-a stins în 2009 cu doar câteva luni înainte de începerea filmărilor, aşa că legendara coregrafă nu apare în imagini.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te