Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Spike invitatul special al emisiunii „Show de Seară cu Viorel Dragu”, la Comedy Central

de Redactia Tvmania

Rapperul, care tocmai a lansat albumul „Propaganda”, primul său proiect independent, face un tur de forță în compania lui Viorel Dragu în al optulea episod din al treilea sezon al emisiunii de satiră, care se difuzează luni, 26 noiembrie, de la ora 22.00.

După ce a fost inițial susținut de Paraziții, Spike a intrat într-un conflict fățiș cu ei: Cheloo i-a dedicat un videoclip la piesa „We don’t care, we don’t give a f***”, în care se plimbă într-un cimitir plin cu cruci inscripționate cu numele lui Spike, Guess Who și Grasu XXL. După aceea, rapperul a colaborat cu Okapi Sound, casa de discuri înființată de Guess Who, Grasu XXL, Agresiv și Paco 10Grei. Apoi, Spike a trecut pe cont propriu. Firește, Viorel vrea să știe ce s-a întâmplat între casa de discuri și artist: „Același lucru care s-a întâmplat și cu Paraziții. Nimic. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Am crescut, am evoluat și ne-am văzut fiecare de treabă. Funcționează și pentru ei, și pentru mine. Intră Cheloo pe undeva acum?”, întreabă în glumă Spike.

Flatat de Viorel apropo de viteza cu care pronunță, rapperul detaliază: „Trebuie să fac piesa, s-o trag, s-o aud de foarte multe ori, după care îmi vine mult mai ușor s-o cânt. Am făcut și exerciții de dicție. La «Modest» (piesa de pe „Propaganda” – n.r.), am stat cu pixul în gură. Acum, când o aud, mi se pare foarte lentă piesa”, explică Spike înainte să facă o demonstrație practică de rap, recompensată din plin de aplauzele publicului.

O emisiune 100% autohtonă

Al treilea sezon al emisiunii de satiră a debutat în octombrie pe Comedy Central. Fiecare dintre cele 10 episoade – durata unuia rămâne de 30 de minute – va putea fi văzut în reluare miercuri, de la 11.30, vineri, de la 22.00, sâmbătă, de la 21.00 și duminică, de la ora 23.00.

Echipa de scenariști și corespondenți care apar în emisiune este formată din Viorel Dragu, Sergiu Floroaia, Dan Frînculescu, Sorin Pârcălab, Toma Alexandru și Cristi Popesco. Printre invitați se vor număra vedete din muzică, showbiz și media. Aceasta este prima emisiune 100% autohtonă de satiră realizată și difuzată de Comedy Central în România.

Formatul emisiunii Show de seară cu Viorel Dragu permite și o analiză satirică a știrilor săptămânii, și o dezbatere – între prezentator și corespondenți, care joacă rolurile unor reporteri de teren, sau celebrități invitate – a unor subiecte la ordinea zilei, fie ele din popcult sau sociale.  

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te