Cartea „Fantastic Beasts and Where to Find Them” (2001) a scriitoarei britanice J. K. Rowling va fi ecranizată în trei părţi, anunţă movieweb.com.
Spin-off-ul seriei „Harry Potter” are în centru un expert în creaturi magice (magizoolog), pe nume Newt Scamander, iar acţiunea are loc cu mulţi ani înainte ca Harry Potter să ajungă la şcoala de magie Hogwarts, nefiind nici sequel, nici prequel al filmelor cu acesta.
Cartea a fost publicată ca anexă a seriei „Harry Potter” şi concepută drept un manual din timpul anului şcolar a lui Harry, care – alături de Hermione şi Ron – au lăsat pe marginea manuscrisului însemnări proprii.
Prima parte a trilogiei e aşteptată în 2015 pe marile ecrane, iar Rowling va debuta ca scenaristă cu această ocazie.