Dupa despartirea de fostul iubit, Jessica Biel nu a stat mult pe ganduri si a pornit in cautarea unei noi pasiuni. Actrita a fost vazuta recent in compania faimosului jucator de baseball, Derek Jeter.

Peste Ocean, actritelor le cad cu tronc fie parteneri de platou cu care fac schimb de replici, fie colegi de breasla intalniti pe la vreo petrecere simandicoasa, fie „anonimi” intr-ale cinematografiei, fie celebritati ale sportului, muzicii sau lumii afacerilor. Si daca Eva Longoria a trecut de la un serial titrat la Tony Parker, un baschetbalist la fel de celebru, de ce alte actrite nu i-ar urma exemplul?
Cea mai recenta astfel de „schema amoroasa” este cea dintre Jessica Biel si Derek Jeter. Cei doi au fost vazuti impreuna la un club din Los Angeles si presa americana s-a grabit sa le confere statutul de iubiti. Iar postul de televiziune ESPN s-a grabit sa-i declare logoditi. Frumoasa actrita in varsta de 24 de ani si Jeter s-au distrat la „Hyde”, unul dintre locurile favorite ale petrecaretelor Lindsay Lohan si Paris Hilton, si au fost vazuti plecand impreuna. Conform publicatiei „New York Post”, desi a fost asaltat de cateva fane in timpul noptii, Jeter a scapat repede de atentia nedorita, explicandu-le clar ca nu are ochi decat pentru partenera lui. Noua cucerire a lui Biel nu este tocmai un „neica-nimeni”. Derek Jeter nu este strain de pasiunile pentru femei frumoase si viata lui personala a constituit subiectul rubricilor de barfe de la debutul lui in acest sport, in 1996. A avut legaturi cu nume celebre precum Mariah Carey, fosta Miss Univers – Lara Dutta, actrita Jordana Brewster si VJ-ul MTV, Vanessa Minnillo. Cat despre propriul „palmares”, trebuie mentionat ca Jeter este capitanul echipei de baseball „New York Yankees” si in ultimii ani se afla pe locul doi in marile ligi de baseball, ca numar de lovituri totale.

Urmărește-ne pe Google News