Actorul de 64 de ani nu se simte bătrân şi se laudă că are o condiţie fizică excelentă pentru vârsta lui, relatează celebritywonder.com.
„Încă mă simt bine din punct de vedere fizic şi sunt în formă. Voi renunţa la filme în ziua în care nu voi mai putea merge. Doar pentru că societatea spune că sunt bătrân nu înseamna că are dreptate”, a spus el.
Pentru starul american, cariera este importantă, însă familia reprezintă acum prioritatea absolută: „Când am realizat <>, acum 35 de ani, eram orbit de ambiţie. Cariera era cel mai important lucru din lume pentru mine. Dar am avut multe probleme în viaţa personală la început”.
Sylvester Stallone s-a căsătorit de trei ori şi are cinci copii. Deşi acum are un mariaj fericit cu fostul model Jennifer Flavin (41 de ani), recunoaşte că a fost o perioadă în care nu credea că ar fi un soţ bun: „Mi-a luat mult timp să mă conving că mariajul era pentru mine, pentru că am experienţa căsniciilor eşuate. Părinţii mei au divorţat şi eu am trecut prin două mariaje ratate”.
„Eroi de sacrificiu”, următorul film în care îl puteţi vedea pe Sylvester Stallone, alături de actorii Jason Statham, Mickey Rourke şi Brittany Murphy, va avea premiera cinematografică pe 13 august.