Homepage  / Uncategorized / Televiziune

Stand-Up Revolution, 14 octombrie 2022. Cine este concurentul pentru care se bat jurații. A mai fost și la iUmor

Stand-Up Revolution, 14 octombrie 2022. Cine este concurentul pentru care se bat jurații. A mai fost și la iUmor
6

de Andra Stana,

Cea mai nouă ediţie Stand-Up Revolution 2022 va fi difuzată pe 14 octombrie, la Antena 1. Vinerea aceasta, jurații cer modificarea regulamentului concursului. Ideea îi aparține lui Vio, însă, colegii lui au votat-o în unanimitate, spre surprinderea tuturor celor prezenți.

Concurentul care a experimentat această regulă neimplementată, deocamdată, este Andrei Negoiță, care a avut un moment extraordinar de stand-up. Începând din această săptămână, cele mai noi episoade Stand-Up Revolution se văd la Antena 1, de la ora 20:30.

Andrei Negoiță, fost concurent la iUmor, a urcat pe scena Stand-Up cu un număr de stand-up atât de bun, încât, cei cinci jurați s-au luptat pentru el.

Dacă mai aplaudați mult, o să cred c-am aterizat avionul. (…). După vreo câteva luni, relația a început să scârțâie. Și asta pentru că, am realizat că eu, de fapt, eram într-o relație toxică cu mine însumi. Frate, nu mai aveam niciun pic de intimidate! Controlam tot timpul telefonul, mă uitam să văd cine a mai dat like-uri, ce mesaje am mai primit! Îmi știam toate parolele la toate conturile!“, a spus tânărul în timpul momentului de stand-up.

Stand-Up Revolution, 14 octombrie 2022. Cine este concurentul pentru care se bat jurații. A mai fost și la iUmorIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Vio a fost primul care i s-a adresat direct: „Andrei Negoiță, numărul ăsta cu relația, eu îl păstram pentru finală! Ne pare rău că nu l-am făcut noi“.

Vio cere noi reguli la Stand-Up Revolution 2022

În timpul negocierilor purtate cu publicul de jurații Stand-Up Revolution, Vio a solicitat implementarea unei noi reguli.

„Șerban, putem să avem un fel de joker, când picăm cu toții de acord că e cineva care are un număr extraordinar de bun, să fie un fel de joker, și el să aleagă în ce echipă să se ducă?, a spus Vio în timp ce spectatorii decideau „soarta“ lui Andrei Negoiță. Iar Șerban Copoț a mărturisit: „Îmi place foarte mult la ce cote a ajuns competiția între voi, dar trebuie să dăm countdown-ul“.

Discuţiile între juraţi l-au copleşit pe concurentul Stand-Up Revolution: „Am mai multe emoții în momentul ăsta decât în momentul în care am urcat! Deci, m-ați omorât! (…). Pot să dau cel puțin trei motive pentru care mi-aș dori să lucrez cu fiecare din ei“.

Ce s-a întâmplat mai departe cu Andrei Negoiţă şi cui i-a revenit decizia de a alege în echipa cui va performa mai departe, dar şi cine sunt concurenții care au urcat pe scena show-ului în cadrul celui mai nou episod, telespectatorii pot afla urmărind emisiunea vineri seara, de la 20:30, pe Antena 1.

Sursa foto: Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton