Cei patru juraţi de la Stand-up Revolution au făcut încă din primul episod un scenariu de eliminare a colegilor de la masa juriului.
Stand-up Revolution se întoarce la Antena 1
Stand-up Revolution se relansează la Antena 1, la aproape 3 luni de când emisiunea a fost scoasă din grila de programe cu doar 2 zile înainte de premieră.
Stand-up Revolution, prima emisiune cu specific de stand-up din România, va avea debutul pe micile ecrane duminică, 29 mai 2022, de la ora 20.00, la Antena 1. Atunci, patru ași ai domeniului, Teo, Vio, Costel și Dan Badea își vor cunoaște primii membri ai echipelor.
Având în vedere că publicul este cel care decide în echipa cărui jurat se vor alătura concurenții, cei patru grei ai stand-up-lui vor duce muncă de convingere cu cei aflați în sală.
„Cel mai bine e să voteze oamenii”, a spus Teo înainte ca unul dintre concurenții pe care și-i dorea să ajungă în echipa altui coleg de jurizare.
Întrebat care dintre colegii de pupitru este o amenințare pentru echipa sa, Vio a dezvăluit: „Eu sunt inamicul meu numărul 1”.
Faptul că decizia lui nu este unicul criteriu pentru ca un concurent să ajungă să lucreze cu el, juratul a înfăptuit, în glumă, un viitor scenariu prin care își poate elimina concurența.
„Cred că ușor, ușor ar trebui să ne rărim. Aș începe cu Costel pentru că e plăcut, amuzant și lumea îl place foare mult. În sezonul 2 l-aș elimina pe Teo pentru a rămâne doar cu Dan Badea. În final aș fi doar eu și aș lua-o pe Delia la jurizare”.
„Cred că asta este un concurs între noi, să vedem în sezonul patru cine rămâne”, a spus Teo râzând.
Care dintre jurați va avea cei mai mulți membri în echipă la sfârșitul primei ediții, telespectatorii pot afla urmărind Stand-up Revolution, în această duminică, de la ora 21.00, la Antena 1.
„Stand-up Revolution” 2022 ar fi trebuit să înceapă pe 16 februarie
Stand-up Revolution trebuia să intre din februarie în grila Antenei 1. După ce postul a decis amânarea premierei, vedetele au reacționat în mediul online.
„Dragii noștri, vă mulțumim că ne-ați urmărit și ați fost lângă noi în acest prim sezon.Am râs, am lăcrimat, ne-am bucurat și ne-am emoționat împreună.Ne-am făcut prieteni noi și am uitat vrăjmășii vechi.E însă timpul să ne oprim.Sperăm să rămânem în inimile voastre, ale telespect… Ce zic eu, ale PRIETENILOR noștri! Vă iubim”, a scris Teo pe Facebook. El i-a etichetat și pe Vio, Costel și Dan Badea.
Sursa foto: Antena 1
Citește și: