Homepage  / Vedete româneşti

„Stăpâna” din „Clanul” e gata de răzbunare! Karmen face dezvăluiri: „Eu cred în karma…”. EXCLUSIV

„Stăpâna” din „Clanul” e gata de răzbunare! Karmen face dezvăluiri: „Eu cred în karma...”. EXCLUSIV
11

de Cătălina Matei,

Karmen, fiica cea mare a lui Adrian Minune a terminat Actoria, iar Nadine sau „Stăpâna” din serialul „Clanul” este primul său rol important dintr-o producție TV. Un rol cu multe provocări, mai ales că personajul său se pregătește de răzbunare...

Momentul în care Karmen a apărut în „Clanul” a fost o surpriză pentru fanii serialului. Pentru că puțini sunt cei care știu că fiica cea mare a interpretului de manele Adi Minune a terminat Actoria la Universitatea Hyperion, unde și Stela Popescu i-a fost profesoară. După absolvire, Karmen s-a concentrat mai mult pe muzică. A urmat în 2015 participarea sa la „Te cunosc de undeva”, unde a demonstrat din plin cât de mult îi place să intre în pielea diferitelor personaje. Între timp, tânăra, în vârstă de 25 de ani acum, s-a și căsătorit Bogdan Căplescu din 2019 și au împreună o fetiță de 4 ani, pe Sofia.

Iar acum, în serialul de la Pro TV o interpretează pe Nadine, fata interlopului Constănțeanu, iar apelativul de „Stăpâna” i se potrivește de minune personajului. Dar și actriței care a intrat foarte bine în rolul de „fată rea”. Un personaj pe care l-a pregătit intens. Detalii, imediat!

Prezența ta în „Clanul” a fost o surpriză pentru mulți, pentru că puțini știu că tu ai urmat o facultate de actorie. Cum a fost la casting?

La casting m-am dus cu foarte mari emoții, pentru că nu știam ce mă așteaptă. Am primit un text pe care l-am învățat brici. În 20 de minute știam cele două pagini la perfecție. Mi-am dat silința să dau tot ce e mai bun ca să iau castingul, deși aveam foarte mari emoții, nu știam ce o să se întâmple. Nu știam nici că au fost mai multe fete care au dat castingul pentru acest rol. Am venit pe platoul de filmare și m-a întâmpinat Theo Rose pe care o știu de când eram mici. Castingul l-am dat cu Tudor (Denis Hanganu) și Anghel. Nu mă cunoșteam cu Denis și prima noastră interacțiune a fost destul de rigidă: Bună și, direct, textul. Anghel, ca să mă relaxez după prima secvență, mi-a spus că este foarte bine și să stau liniștită pentru că m-a simțit că aveam mari emoții. După casting mi-au zis că voi fi sunată. Au fost vreo 4-5 zile în care nu am primit niciun semn și n-am fost bună de nimic, pentru că mă gândeam în fiecare dimineață de ce nu mă sună nimeni. Când am primit vestea că am luat castingul, am început să sar prin casă și să dansez.

Cât de mult te-ai pregătit să intri în pielea lui Nadine, personajul tău din „Clanul”?

Am făcut căutări și în adâncul meu am încercat să scot persoana care aș fi fost dacă tata mi-ar fi dat puterea aceasta, pe care Constănțeanu i-o dă lui Nadine. Am făcut un exercițiu de imaginație și m-am gândit cum aș fi fost eu dacă tot ce mi-ar fi trecut mie prin minte ar fi fost aprobat de tata. Lucru care, în viața reală, nu se întâmplă, tata e un fel de filtru pentru mine. De multe ori mă gândesc „ce ar face tata în situația asta” și, atunci, reacționez ca el. Este o persoană care reacționează, de multe ori, pozitiv la lucruri foarte negative.

M-am pregătit în senul în care mi-am învățat foarte bine textul, să-mi însușesc rolul de personaj negativ și să-l duc la extremă prin ușurința cu care Nadine spune niște vorbe foarte grele. M-au ajutat și cei de pe set cu indicații specifice fiecărei scene și am avut onoarea să repet cu acotri care au foarte multă experiență și au știu să-mi zică excat ceea ce am avut nevoie să aud. De multe ori în actorie te ajută chiar și un mic gest, o mică grimasă ca să poți să dai replica bine.

Și cât de mult te regăsești în ea?

Mă regăsesc destul de mult în atitudinea ei de fată relaxată „no matter what”. E o diferență între ceea ce eu afișez și ceea ce simt. Adevărul este că eu îmi pun mereu acțiunile în balanță și mereu mă gândesc dacă am făcut bine sau nu. Eu când vorbesc cu oamenii din jurul meu sunt foarte atentă la discurs, nu-mi place să fac oamenii să se simtă prost. Cum spuneam, mă regăsesc în stilul ei de fată sigură pe ea, cu o lejeritate de a face lucruri pe care alții nu le fac, dar nu mă regăsesc în faptele ei.

Până la urmă, din perspectiva rolului tău, crezi că fetele rele… ajung unde vor ele?

Fetele rele niciodată nu ajung bine. În viață, ceea ce oferi… asta primești. Eu cred în karma, numele meu e Karmen. Cred în legea atracției.

Există asemănări între relația dintre Nadine și Constănțeanul, tatăl ei din serial, și cea dintre tine și tatăl tău din viața reală?

Ei au o legătură mult mai strânsă. În mare parte, comunică des și sunt mereu împreună. Eu cu tata am o comunicare mai la distanță, dar mult mai profundă și puternică.

karmen-clanul-2-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Apropo de tatăl tău, cel din viața reală, cum a reacționat cânt te-a văzut prima dată în serial? 

A fost emoționat până la lacrimi.

Ce faci dincolo de micul ecran?

Sunt artist, mamă, soție. Iubesc tot ceea ce fac.

Și cum te descurci din postura de tânără mămică? Te gândești și la un al doilea copil?

Da, mă gândesc, dar nu într-un viitor apropiat, pentru că am multe proiecte și nu îmi permit asta acum. Dar dacă se întâmplă să fie, înseamnă că așa trebuie.

Cât de multe a preluat Sofia de la tine? Dar de la soțul tău?

De la mine a preluat toată partea teatrală, artistică. Îndrăgește muzica, dansul, actoria, tot ce înseamnă artă. De la tatăl ai a luat caracterul puternic și decis.

karmen-si-bogdanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 11

Revenind la actorie, Stela Popescu ți-a fost profesoară. Care sunt cele mai dragi amintiri pe care le ai cu dumneaei?

Modul în care am comunicat cu ea și faptul că era un suflet foarte blând.

Crezi că ți s-ar potrivi mai bine comedia?

Nu știu, îmi place rolul de fată rea, dar sunt bună și la chestii amuzante.

Ce urmează pentru tine din punct de vedere profesional?

O călătorie interesantă, care are loc de aproximativ 8 ani, și anume, faptul că mă descopăr în fiecare zi privind muzica. Sunt implicată în foarte multe proiecte care aștept să ajungă la un rezultat și să le vedeți și voi.

https://www.youtube.com/watch?v=KnrzlfAE0tA&ab_channel=KarmenOfficial
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton