Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Staruri pentru veşnicie

de Redactia Tvmania

Pe 22 ianuarie, se împlinesc doi ani de când a părăsit, fulgerător şi neaşteptat, această lume actorul Heath Ledger. Starul a fost găsit mort, în 22 ianuarie 2008, de către menajera lui în apartamentul său din New York. Femeia l-a găsit zăcând dezbrăcat, cu faţa la pământ şi cu foarte multe somnifere alături. Orice încercare de resuscitare din partea medicilor chemaţi de urgenţă a fost zadarnică, starul fiind deja în stop cardiac.

Actorul avea somnifere date pe reţetă, el plângându-se că nu reuşeşte să doarmă mai mult de două ore pe noapte. Presa a susţinut că Ledger avea probleme nu numai cu abuzul de medicamente, dar era şi dependent de heroină, el fiind internat în 2007, pentru câteva zile, într-o clinică de dezintoxicare. În ultimele luni de viaţă, actorul australian a trecut printr-o perioadă destul de neagră. În septembrie 2007 se despărţise de logodnica sa, actriţa Michelle Williams, cu care avea o fetiţă de doi ani, Matilda. N-a făcut prea bine faţă acestei separări, susţin apropiaţi ai cuplului.

„Heath a fost distrus de despărţirea de Michelle. A devenit un pustnic. De abia dormea şi avea schimbări de dispoziţie majore”. Decăderea lui Ledger a fost însă semnalată de presa de peste Ocean: aceasta a relatat, de nenumărate ori, despre comportamentul uneori revoltător al starului. O vreme a ţinut-o din petrecere în petrecere, a fost implicat într-o mulţime de relaţii întâmplătoare, ieşea în lume nespălat şi îmbrăcat atât de prost, încât criticii din revistele mondene l-au comparat cu un om fără adăpost. Nimeni nu a crezut însă că totul se va sfârşi chiar atât de prost.

Ledger a cîştigat anul trecut, post mortem, Oscarul pentru rolul său din „Cavalerul negru”. În 26 februarie, va avea loc premiera ultimului film în care a jucat actorul (şi pe care nu l-a terminat): „Dr.Parnassus” („The Imaginarium of Doctor Parnassus”)

Alte accidente nefericite

Leger este poate cel mai proeminent caz de dispariţie prematură din ultimii ani. Cu doar o săptămâna înainte de decesul său, un alt star hollywoodian murise pe neaşteptate. Brad Renfro (25 de ani), cunoscut pentru rolul puştiului deştept din „Clientul”, a murit pe 15 ianuarie 2008, în urma unei supradoze de droguri. După moartea actorului, presa a aflat că acesta avea un fiu, care locuia cu mama lui în Japonia, însă familia lui Renfro a refuzat să dea detalii despre identitatea copilului.

.

.

.

.

Natasha Richardson, una dintre cele mai apreciate actriţe britanice ale generaţiei sale, şi-a pierdut viaţa pe 18 martie 2009, în urma unui accident stupid de schi. Actriţa de 45 de ani, soţie a lui Liam Neeson, fiică a celebrei Vanessa Redgrave, a murit după o cazătură destul de uşoară pe o pârtie din staţiunea canadiană Mont Tremblant.

.

.

.

.

.

Britany Murhy este ultimul caz nefericit: actriţa de 32 de ani a murit pe 20 decembrie 2009  în urma unui atac de cord, însă misterul morţii ei nu a fost încă elucidat.

.

.

.

.

.

.

.

.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te