Probleme medicale
Ramona Hanganu este unul dintre numele noi din distribuţia „Moştenirii”, ea urmând să o joace pe Carla, o fată care va da peste cap vieţile unor personaje foarte importante din serial. În urmă cu câteva zile, aceasta a fost operată de urgenţă de chist ovarian şi de apendicită.
„Totul a început cu nişte dureri cumplite apărute din senin, fără nici un fel de motiv, dureri pentru care a trebuit să mă duc la Spitalul de Urgenţă, unde mi-au fost administrate nişte calmante”, a explicat Ramona.
„La scurt timp după ce le-am luat, mi-am revenit şi m-am dus fericită la filmări, unde speram să-mi pot petrece tot restul zilei alături de colegii mei. N-a fost să fie aşa! Producătorul, Ducu Ion, m-a trimis degrabă din nou la spital; pesemne nu arătam prea bine.
Şi bine a făcut pentru că am avut un chist ovarian care s-a spart şi din cauza căruia am pierdut apoi doi litri de sânge. Dacă nu ma duceam la timp, situaţia ar fi putut deveni dramatică. Tot aici mi-au făcut şi operaţia de apendicită”, a adăugat tânăra, care acum s-a recuperat.
La doar câteva zile de la operaţiile suferite, Ramona îşi doreşte să se întoarcă cu normă întreagă pe platourile de filmare.
Deoarece, cu o săptămână în urmă, în timp ce filma o secvenţă îmbrăcată în pijama, ea le-a spus colegilor că se simte ca şi când ar fi în spital după o operaţie de apendicită, Ramona e hotărâtă să aibă mai multă grijă la glumele pe care le face. Nu de alta, dar iată că unele se adeveresc!
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.