Lynch, în vârstă de 43 de ani, a povestit, citat de Yahoo Entertainment:
„Am avut momente dificile și trecem prin momente dificile în această perioadă de izolare. Nu sunt acasă alături de familie pentru că atât eu, cât și ea săream unul la gâtul celuilalt. Nu a fost un moment prielnic”
Cei doi s-au căsătorit în 2007 și au împreună două fiice – Billie în vârstă de 11 ani, și Marley, în vârstă de șapte ani. Lynch a recunoscut:
„De obicei sunt pe drumuri și pentru prima dată am stat trei luni în casă. Dintr-o dată am stat acasă mult. Afli lucruri despre relații și poate fi foarte dificil. Poate fi o luptă. Mă rog în fiecare zi ca eu și soția mea să ne rezolvăm problemele și să mă întorc la copiii mei. Mă rog ca aceste momente de separare să consolideze relația noastră, astfel încât atunci când mă voi întoarce, viața va continua să fie uimitoare în următorii 15, 20, 30 de ani. Dar nu știu planul lui Dumnezeu”.
Lynch a devenit cunoscut după ce a făcut parte din trupa Boyzone, alături de Ronan Keating, Keith Duffy și Mikey Graham. Trupa s-a despărțit după 26 de ani, ultimul concert fiind susținut în Londra, în octombrie 2019. Lynch a fost anterior căsătorit cu cântăreața Easther Bennett între 1998 și 2000.