Noua piesă beneficiază și de un video cu versuri în spiritul sărbătorilor de iarnă.
Ștefan Bănică recunoaște că, atunci când a compus cântecul, i-a fost greu să se gândească la un Crăciun normal, „ținând cont de pandemie și de faptul că întreaga omenire trăiește într-o realitate dură, care ne-a schimbat viețile”.
„Dar, apoi, mi-am dat seama că sărbătoarea Crăciunului e în sufletele noastre și nu ți-o poate lua nimeni. Crăciunul nu se amână. În momentul în care am realizat lucrul ăsta, textul a curs firesc și normal în spiritul cântecului și al mesajului.
Și, peste câțiva ani, când o să ascult de sărbători această piesă, o să-mi dau seama că am avut dreptate. “Crăciunul, vine Crăciunul!” e un cântec care sper să vă placă și să vă aducă magia și atmosfera sărbătorilor de iarnă ca un antidot la vremurile pe care le trăim.”, a declarat Ștefan Bănică.
Actor, compozitor, interpret, regizor, personalitate tv, producator, cu o cariera de peste 30 de ani, Stefan Banica este unul dintre cei mai iubiti artisti din Romania. A stabilit adevarate recorduri prin concertele sale de Craciun – peste 76 de concerte sold out la Sala Palatului – cea mai longeviva si complexa productie muzicala a unui artist roman, care a devenit o adevarata traditie. A lansat 16 albume de autor, premiate cu 6 discuri de aur si 2 de platina.