Ştefan Bănică, invitatul special al Monicăi Dascălu în ediţia de duminică a emisiunii “Weekend cu Monica Dascălu” de la Pro TV Internaţional, şi-a amintit de primele ediţii ale show-ului “Dansez pentru tine” pe care le-a prezentat acum şapte ani:
“A fost greu şi chiar am spus, încă din primul meu monolog în emisiune, că era o provocare, până atunci refuzasem emisiuni de divertisment. Nu e uşor să ţii în mână o emisiune atât de imprevizibilă şi am avut mari emoţii până am văzut ce se întâmplă. În plus, de la oamenii care vin ai ce învăţa, au o voinţă incredibilă şi dorinţa de a-şi schimba viaţa”, a povestit artistul.
Printre altele, el a mai declarat că îi vine greu să se desparată de cei dragi când merge în concerte (“după două săptămâni sunt terminat. Îmi lipsesc mediul meu, oamenii dragi, intimitatea, locurile mele”), dar şi că are o toamnă plină.
El va prezenta cel de-al 14-lea sezon “Dansez pentru tine” începând 18 octombrie, va juca în piese de teatru şi va pregăti concertele tradiţionale de Crăciun.