Ștefan Stan a fost profund impresionat de ultimul episod din „Las Fierbinți' de la PRO TV. Cântărețul a izbucnit în lacrimi după ce a vizionat episodul care a prezentat telespectatorilor o lecție importantă de viață. La fel ca în cazul personajelor, și familia artistului a făcut sacrificii uriașe pentru ca el să-și poată continua studiile. Mama lui a fost nevoită să-și vândă chiar și lanțul de la gât pentru ca vedeta să meargă la liceu așa cum trebuie.
Las Fierbinți, comedia care m-a făcut să plâng… Astăzi m-am trezit cu o stare nu foarte bună. Am zis să mă uit la un serial de comedie, să mă ajute să-mi schimb starea asta idioată. Şi am urmărit Episodul 9 din sezonul 19 şi am plâns. M-a făcut să plâng pentru că am regăsit cu tristețe ceea ce se trăieşte în țara asta. Mi-am adus aminte de momentul în care mama și-a vândut lanțul de aur de la gât…pe care îl avea de când era adolescentă, să-mi cumpere de îmbrăcat şi rechizite pentru prima zi de liceu. Am retrăit toate sacrificiile pe care le-a făcut ca părinte pentru mine. Esenţa acestui episod mi-a rupt sufletul efectiv, l-a târât prin țărâna aia din Fierbinți. M-a teleportat acolo lângă acei minunaţi actori care au interpretat realitatea cum nu se poate mai bine. Asta este viața în România şi mi-aș dori să se schimbe. Mi-aș dori același final fericit şi în viața reală în care toți suntem uniţi şi ne sprijinim unii pe alții, dar nu mă pot amăgi…P.S. Mă aștept să fie un “Dorel” sau un “Geani” care nu va înţelege
Ștefan Stan pe Facebook
Episodul 9 din sezonul 20 „Las Fierbinți’ i-a emoționat până la lacrimi pe fanii serialului. În cadrul ediției de aseară, personajul Firicel și-a înscenat moartea, iar soția lui fictivă a „complotat’ dintr-un motiv nobil. Având nevoie de bani pentru fiul lor admis la facultate, cei doi s-au gândit că găsindu-i un alt „tutore’, viața lui va fi mult mai ușoară.