Homepage  / Vedete româneşti

Ștefan Stan, despre clipele cumplite prin care a trecut. S-a temut pentru viața soției lui. „Venea ambulanța la noi mereu”

Ștefan Stan, despre clipele cumplite prin care a trecut. S-a temut pentru viața soției lui. „Venea ambulanța la noi mereu”
10

de Roxana Mirea,

Ștefan Stan, câștigătorul primului sezon „Vocea României”, de la Pro TV, a devenit tată pentru a doua oară în urmă cu două luni. Artistul și soția lui, Simona, au acum două fiice: pe Elif și pe Mira. Mezina familiei s-a născut puțin mai devreme decât ar fi trebuit, dar totul părea să fie bine. Totuși, după cinci zile după ce Simona a fost externată, ea și Ștefan Stan au trecut prin clipe cumplite. Artistul a mărturisit că a fost atât de speriat încât s-a temut pentru viața soției lui.

Ștena Stan s-a temut pentru viața soției lui

Ștefan Stan a fost invitat în emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, unde a vorbit despre mezina familiei, Mira. Apoi, artistul a dezvăluit că el și soția lui au trecut prin clipe foarte grele.

„Avem una bucată bebeluș care ferească Sfântul, Doamne ferește dacă nu ai ceva, o jumătate de sân, o ceva când îi e foame. Rupe cămășile. Face jale. A zis și doamna doctor că așa ceva, mai rar. Acum e bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Am avut o perioadă, nu doresc la dușmani de dușmanii mei, la nimeni nu doresc. Nu doresc să treacă prin ce am trecut eu”, a povestit Ștefan Stan la „Teo Show”, potrivit wowbiz.ro.

Ștefan Stan este încă răvășit de cele întâmplat. La cinci zile de la externare, starea de sănătate a Simonei a început să se deterioreze, iar artistul a crezut că își va pierde soția.

Totul a decurs normal, iar după 5 zile de la externare, s-au întâmplat lucruri nevoite de nimeni, așa a fost să fie. Nimeni nu a vrut să facă rău nimănui, dar eu unul am zis că e Simona. Am trăit cu impresia asta pentru că m-am speriat efectiv. Eu nu sunt o fire care se sperie, sunt rece, foarte tare. Venea ambulanța la noi constant. Femeile de la 112 mă cunosc acum. La modul ăsta a fost greu. Suferința cea mai mare a fost la Simona”, a mai mărturisit Ștefan Stan.

stefan-stan-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Simona: „Parcă a fost un coșmar”

Simona a intrat în legătură directă, prin Skype și a povestit și ea cu emoție în glas despre momentele grele prin care a trecut și cum se simte în momentul de față.

Acum sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Încă nu am tăria și puterea ce mi s-a întâmplat. Parcă a fost un coșmar, tot ceea ce s-a întâmplat. Dar mă bucur că sunt bine și că sunt alături de familia mea. Contează că m-am pus pe picioare. Nu mă simt încă pregătită să vorbesc, au fost mult prea multe, au venit toate una după alta de dinainte să nasc chiar, am avut ceva probleme și parcă simțeam că nu se mai termină. Când aveam impresia că lucrurile stau mai bine, se întâmpla iarăși să fiu mai rău decât am fost prima dată”, a spus Simona.

„Când am venit acasă după cele 5 zile după ce am început să mă simt rău, am avut mare noroc că a fost și mama aici, pentru că eu pe Elif nu am putut decât să îi zic „Bună dimineața” și mi-o aduceau ori mama ori Ștefan să o pup, eu nu puteam să mă ocup de ea. Pentru mine era groaznic. Eu nu am lipsit niciodată de lângă ea în tot acest timp și chiar și când m-am internat au fost cele mai cumplite zile din viața mea, să stau fără Elif să nu o văd. Acum lucrurile au revenit la normal, mă pot bucura din nou de ea”, a mai declarat soția lui Ștefan Stan.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton