Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Ștefania Stănilă, eliminată de la Survivor România 2023. Ce se întâmplă acum cu restul concurenților

de Andra Stana,

O nouă ediție a emisiunii Survivor România a fost difuzată aseară, 17 mai 2023, la Pro TV. Un nou concurent a părăsit competiția prezentată de Daniel Pavel, cu doar o săptămână înainte de marea finală.

Ștefania Stănilă, eliminată de la Survivor România – 17 mai 2023

Ștefania Stănilă este cea mai nouă concurentă care a fost eliminată de la Survivor România 2023. Fosta Faimoasă a părăsit competiția din Republica Dominicană în ediția de miercuri, 17 mai 2023. 

Ceilalți concurenți propuși spre eliminare în penultima săptămână înainte de finala Survivor România 2023, Andrei Krișan și Alexandra Ciomag, merg mai departe în competiție.

Ștefania a transmis un mesaj emoționant imediat ce a aflat că părăseste competiția Survivor România 2023. Ștefania Stănilă a fost eliminată în urma voturilor telespectatorilor.

Nu-mi vine să cred că visul meu se termină aici. Mă doare foarte tare pentru că simțeam că pot mai mult de atât. Nu-mi pare rău de absolut nimic, de nimic din ceea ce am făcut aici. Așa trebuie să fie, ceva mai bun mă așteaptă acasă. Mă doare și simt că ceva încă rămâne în Survivor. Nu-mi vine să cred. Survivor este experiența vieții mele. Sunt mândră de mine“, a spus Ștefania plângând.

S-au deschis liniile de vot pentru cei cinci concurenți ramași

Daniel Pavel a anunțat miercuri, 17 mai, că se deschid liniile de vot pentru ultimii cinci concurenți de la Survivor România 2023.

Pentru a-ți susține concurentul favorit sau concurenții favoriți trimite prin SMS numele acestuia sau numele acestora la 1264. (…) Maxim 10 SMS-uri de pe un număr de telefon. Votul general din această seară va fi folosit în modul următor: la următorul joc la Survivor România, în prima zi a săptămânii finalei, avem un câștigător al colanului, un el sau o ea, acela sau aceea se salvează.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Restul de patru supraviețuitori sunt în pericol de eliminare. Folosim voturile de la votul general și se salvează trei. Unul pleacă acasă. Dragilor, suntem în această etapă”, a explicat Daniel Pavel în ediția de miercuri, 17 mai.

Au mai rămas doar cinci concurenți: Carmen Grebenișan, Alexandra Porkolab, Andrei Krișan, Alexandra Ciomag și Dan Ursa. Dintre aceștia, doar unul va ridica trofeul deasupra capului, săptămâna viitoare!

Survivor România revine luni și marți, de la 21:30 și miercuri, de la 20:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO! Nu ratați ultimele ediții ale acestui sezon!

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te