Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Stephen Fry va juca în „Sherlock Holmes 2”

de Redactia Tvmania

Actorul britanic Stephen Fry (53 de ani) este cea mai nouă achiziţie a regizorului Guy Ritchie pentru continuarea la pelicula „Sherlock Holmes” (2009).

Reuters.com informează că Fry – care a devenit celebru în Marea Britanie alături de Hugh Laurie, în duetul comic „Fry and Laurie” – va juca rolul lui Mycroft Holmes, fratele protagonistului (interpretat în continuare de Robert Downey Jr.). Mycroft este, în seria de romane a lui Sir Arthur Conan Doyle, fratele mai mare al lui Sherlock, care deţine o funcţie misterioasă în cadrul guvernului britanic.

Surse din cadrul producţiei peliculei spun că personajul e descris, în scenariu, drept „un aiurit agorafobic”. Din distribuţia peliculei – care urmează să fie lansată în cinematografe pe 16 decembrie 2011 – vor mai face parte Jude Law (în rolul doctorului Watson) şi Noomi Rapace (actriţa suedeză cunoscută datorită rolului din trilogia Millennium, adaptare a seriei de romane a lui Stieg Larsson). Rapace va deţine rolul principal feminin.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te