Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Steve Jobs avea o dietă bizară

de Redactia Tvmania

Printre cele mai interesante amănunte din biografia omonimă lui Steve Jobs, scrisă de Walter Isaacson, se numără obiceiurile culinare ale legendarului fondator al imperiului Apple, relatează EW.com.

Jobs, care a fost răpus de cancer pe 5 octombrie, la 56 de ani, a fost puternic influenţat de cartea „Diet for a Small Planet” în facultate, declarând apoi că: „Atunci am jurat să nu mai mănânc vreodată carne”.

Potrivit unui prieten de-al lui Jobs, citat de Isaacson, celebrul antreprenor ajunsese să îmbrăţişeze diete extreme, cu posturi prelungite sau perioade de săptămâni întregi în care mânca doar unul sau două tipuri de fructe şi atât, cum ar fi morcovi sau mere.

“Există o poveste despre cum Steve devenise portocaliu de la atâţia morcovi şi nu e departe de adevăr”, explică amicul acestuia.

De asemenea, Jobs era convins că o singură baie pe săptămână îi e suficientă, câtă vreme menţinea acest draconic regim bazat pe fructe.

Postul Discovery va difuza, duminica viitoare, pe 30 octombrie, documentarul „iGenius: Cum a schimbat Steve Jobs lumea”. Inovaţiile lui Steve Jobs sunt omagiate în acest documentar de o oră, care începe la ora 22.00.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te