Homepage  / Știri

Steven Tyler vrea mai mulţi bani pentru „American Idol”

Steven Tyler vrea mai mulţi bani pentru „American Idol”

de Redactia Tvmania

Rockerul de la Aerosmith a cerut mai mulţi bani pentru rolul de jurat la „American Idol”, după ce a aflat că Jennifer Lopez (42 de ani) va primi aproximativ 20 de milioane de dolari pe an, de două ori mai mult decât el, relatează femalefirst.co.uk.

O sursă a spus: „Reprezentanţii lui Jennifer sunt pe punctul de a încheia un contract avantajos pentru a o convinge să se întoarcă, însă unul dintre efectele secundare este că şi ceilalţi juraţi vor mai mulţi bani.

Steven se află la jumătatea perioadei de doi ani asupra căreia au convenit, iar reprezentanţii săi au cerut mai mulţi bani. Ei susţin că a fost la fel de senzaţional şi de popular ca Jennifer.

Pe de altă parte, producătorii emisiunii susţin că a semnat un contract şi trebuie să-l respecte în continuare. În schimb, speră să ajunga la un compromis care să-l facă fericit pe Steven, pentru că îl plac mult”.

Se zvoneşte că Jennifer Lopez a ajuns la un consens în privinţa remuneraţiei, iar acum negociază pentru a programa filmările în funcţie de programul ei.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton