Homepage  / Articole

„Suflet vândut” ia locul telenovelei „Stăpâna”

„Suflet vândut” ia locul telenovelei "Stăpâna"

de Redactia Tvmania

Luna februarie debutează la Acasă cu o nouă telenovelă de succes marca Televisa, „Suflet vândut” („La que no podia amar”), producție ce îi va aduce în casele telespectatorilor, în fiecare zi de la 19.30, pe Ana Brenda Contreras, Jose Ron, Jorge Salinas, Susana Gonzalez și Julian Gil. „Suflet vândut” ia, de mâine, locul telenovelei „Stăpâna”.

Tensiune, intrigă, pasiune, senzualitate și romantism sunt doar câteva dintre ingredientele care fac din „Suflet vândut” una dintre cele mai bine cotate telenovele la nivel internațional.

Ana Brenda Contreras o interpretează pe Ana Paula, o tânără frumoasă din provincie, sensibilă, cu valori bine structurate, care se hotărăște să devină infirmieră pentru a-i ajuta pe cei aflați în suferință.

Ana Paula îl întâlnește pe Gustavo Duran (Jose Ron), un inginer responsabil și muncitor, de care se îndrăgostește la primva vedere. Fericirea le va fi însă spulberată de planurile malefice ale lui Rogelio (Jorge Salinas), întrucât acesta face o pasiune pentru ea.

Zvonuri despre posibile idile

Ratingurile obținute în SUA în numai prima săptămână de la difuzare au propulsat telenovela „Suflet vândut” în topul celor mai vizionate producții de acest gen. Mai mult, telenovela produsă de Jose Alberto Castro ocupă locul doi din cinci al celor mai vizionate seriale din toate timpurile.

De-a lungul filmărilor au circulat zvonuri că mai mulți actori din distribuție ar fi avut relații amoroase, ca de exemplu cea dintre Julian Gil și Marisol Gonzalez, însă Gil a declarat că între ei este o relație de pură prietenie.

În ceea ce o privește pe Ana Brenda Contreras, s-a zvonit că actrița ar fi fost implicată în două aventuri, una cu Aaron Diaz și alta cu Jose Alberto Castro, producătorul telenovelei, însă ambele au fost infirmate.

În ciuda problemelor de sănătate pe care le-a întâmpinat în perioada filmărilor, Jorge Salinas s-a căsătorit cu iubita sa, Elizabeth Alvarez.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton