Serialul “Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii” își schimbă ziua de difuzare. Săptămâna aceasta, serialul va putea fi urmărit atât marți (11 martie), de la ora 20.00, cât și în serile de joi și vineri.
De săptămâna viitoare, serialul cu Halit Ergenç în rol principal va putea fi urmărit doar joi și vineri seară, de la ora obișnuită deja telespectatorilor – 20.00.
În episodul de săptămâna trecută, sultanul Suleyman a plecat în expediţie, iar soţia sa, Hurrem s-a temut că, în lipsa acestuia, sultanele Şah şi Hatice vor încerca să o omoare.
Din cauza expediţiei armatei otomane, care a atras multe fonduri uriaşe, Hurrem a avut probleme cu plata simbriilor în harem. Cadânele au fost nemulţumite că nu şi-au primit banii şi au fost la un pas de revoltă. Sultana Şah a continuat să pândească din umbră fiecare greşeală a lui Hurrem.
Iar aceasta nu a fost singura problemă a lui Hurrem. Fiul său, Prinţul Baiazid, a nesocotit ordinul părinţilor săi, acela de a rămâne acasă, şi a fugit în expediţie, ca să lupte alături de tatăl său.