Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

„Suleyman Magnificul” poartă bijuterii scumpe

de Redactia Tvmania

Serialul “Suleyman magnificul – Sub domnia iubirii”, care a început ieri la Kanal D, a avut mare succes în cele peste 40 de țări în care a fost deja difuzat. Mai mult chiar, „Suleyman…” a lansat curente în modă. De exemplu, în Istanbul, femeile au început să caute de zor sau să le ceară croitorilor rochii precum cele din serial.

Special pentru „Suleyman…”, designerii au reconstituit straiele secolului al XVI-lea și bijuteriile pe care le purtau atât femeile, cât și bărbații de la curtea celebrului sultan. Au fost create decoruri și costume în conformitate cu documente din secolul al XVI-lea.

„La început, am crezut că nu putem face asta, că e mult prea complicat, aproape irealizabil. A fost greu pentru că, din păcate, nu găseam documente scrise cu descrierea costumelor. Am fost nevoiți să cercetăm miniaturile și costumele expuse în Topkapi”, a povestit Serdar Basbug, designerul costumelor.

Halit Ergenc:  “Purtăm bijuterii de sute de mii de dolari”

De asemenea, Halit Ergenc, actorul care îl interpretează pe sultanul Suleyman, este copleșit de grandoarea podoabelor. “Sunt multe scene în care  purtăm bijuterii de sute de mii de dolari pe noi. Când port turbanul, costumele, bijuteriile, mă simt foarte aproape de secolul acela și de sultanul Suleyman”, a declarat actorul.

La frumusetea costumelor se adaugă și interioarele palatului în care trăiesc Sultanul și femeile din haremul său. Întreg serialul este filmat într-un decor care imită la scară 1:1 Palatul Sultanilor din Istanbul (Topkapi), o adevarată bijuterie arhitecturală.

Citește și: Faceţi loc, intră „Suleyman Magnificul”!

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te