Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Suma imensă de bani strânsă de Mila Kunis pentru refugiații care au fugit din Ucraina

de Andra Stana,

Săptămâna trecută, Mila Kunis a rupt tăcerea cu privire la invazia rusă din Ucraina. Atunci, actrița și soțul ei, Ashton Kutcher, au promis o donație de 3 milioane de dolari pentru refugiații care au fugit din țara atacată de Vladimir Putin. Astăzi, s-a aflat adevărata sumă de bani strânsă de vedeta născută în Cernăuți.

Câți bani a strâns Mila Kunis pentru refugiații din Ucraina

Ashton Kutcher şi Mila Kunis au strâns în doar câteva zile mai mult de 15 milioane de dolari. Totul, după ce au creat o pagină GoFundMe prin care au făcut apel la o strângere de fonduri destinate ajutorului umanitar pentru refugiaţii ucraineni, scrie filmnow.ro.

Mila Kunis s-a născut în Cernăuți, Ucraina, în 1983. Ea s-a mutat în Statele Unite în 1991.

Mila Kunis, mândră că este ucraineancă

Acum câteva zile, Mila Kunis a apărut alături de Ashton Kutcher într-un videoclip distribuit pe contul său de Instagram. În clip, actrița a vorbit pentru prima dată în public despre conflictul devastator din țara sa natală.

„M-am considerat întotdeauna un cetăţean american, un cetăţean american mândru…Însă astăzi sunt mai mândră ca niciodată că sunt ucraineancă”, a declarat starul într-un mesaj video postat pe Instagram, în care apare alături de soţul ei, Ashton Kutcher.

„Evenimentele care s-au petrecut în Ucraina sunt devastatoare. Nu există loc în această lume pentru acest tip de atac nedrept asupra umanităţii”, a mai spus Mila Kunis.

La rândul lui, Ashton Kutcher a spus că fondurile strânse vor fi folosite pentru ajutor umanitar pentru refugiaţi şi pentru ucrainenii afectaţi de invazia rusă din Ucraina.

„Principala provocare în acest moment este de natură logistică. Trebuie să obţinem locuinţe şi să furnizăm provizii şi resurse în zonă”, a mai spus Kutcher. „Sunt mai mândru ca niciodată să fiu căsătorit cu o ucraineancă”, a mai declarat actorul american.

Mila Kunis și Ashton Kutcher și-au început relația în aprilie 2012 și s-au logodit în februarie 2014. Actrița a născut-o pe fiica lor, Wyatt Isabelle, în octombrie 2014. Apoi, cei doi s-au căsătorit în iulie 2015, iar mai târziu, în noiembrie 2016, s-a născut și fiul lor, Dimitri Portwood Kutcher.

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te