Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Sun Wave Pharma livrează din CTPark Bucharest South în România și Bulgaria

de Redactia Tvmania

CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator listat de spații industriale și logistice din Europa Continentală, a închiriat o suprafață de 2.800 mp către producătorul de suplimente alimentare Sun Wave Pharma în parcul industrial CTPark Bucharest South, amplasat în sudul Bucureștiului, în zona Popești – Leordeni. De aici, produsele companiei, unul dintre cei mai mari producători de suplimente alimentare de pe piața locală, vor fi livrate atât în România, cât și Bulgaria, depozitul având rol de hub regional.

Amplasat ideal între centura Bucureștiului și viitoarea Autostrada A0, la aproximativ 10 km de stația de metrou Piața Sudului, în vecinătatea cartierului Berceni, CTPark Bucharest South este primul parc logistic modern din sudul Bucureștiului și are în prezent o suprafață de aproximativ 85.000 mp, urmând să ajungă la circa 150.000 mp în următorii doi ani.

Accesul direct și facil din DN4, acces direct pe A0, dar și distanța de aproximativ 900 m de actuala centură sunt elemente care susțin dezvoltarea parcului ca un hub regional. Parcul unde s-a relocat producătorul de suplimente este conceput conform standrdelor CTP astfel încât să includă spații verzi generoase și zone dedicate birourilor, pentru a oferi o calitate a vieții cât mai bună tuturor celor care își desfășoară afacerile în CTPark Bucharest South și angajaților lor. Apropierea de zonele rezidențiale și accesul facil la mijloacele de transport în comun au fost factorii decisivi în relocarea depozitului Sun Wave Pharma.

Pentru o companie aflată în expansiune, posibilitatea de livra rapid în țară, dar și în piețele învecinate, cum ar fi Bulgaria, este un real avantaj competitiv, iar parcul nostru din sudul Bucureștiului are cea mai bună infrastructură din zonă și beneficiază de intrări directe din DN4, dar și de acces direct în A0. Conexiunile foarte bune cu principalele artere de transport rutier, precum și proximitatea față de transportul urban, susțin transformarea sudului Bucureștiului în hub regional și ne bucurăm că viziunea noastră este împărtășită și de clienții noștri de la Sun Wave Pharma.

Ana Dumitrache, Country Manager CTP România

Sun Wave Pharma deţine peste 13% din piața românească de suplimente alimentare și are în portofoliu suplimente precum Fluend, Urisan GR, Stressclean și Biosun.

Compania, care în 2022 a avut o cifră de afaceri de peste 400 de milioane de lei, a început deja să facă livrările din noul hub regional.

După o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri din ultimii ani și dezvoltarea regională asumată, pentru noi a venit în mod natural necesitatea măririi capacității, cât și a modernizării din punct de vedere tehnologic a depozitului. Am găsit în CTP un partener care ne-a putut oferi multiple variante pentru relocare și am ales spațiul luând în calcul dotările, poziționarea și termenul de predare convenabil. Considerăm că parteneriatul cu CTP se va extinde pe o durată mare de timp; părțile vin în cadrul acestuia cu expertiza și flexibilitatea necesară menținerii relației de bussines pe termen lung.

Gabriel Băculescu, Supply Chain Director, Sun Wave

Tranzacția de închiriere a fost consiliată de compania de consultanță imobiliară Colliers.

„Sun Wave Pharma este o companie cu planuri ambițioase de dezvoltare. Ușor de ajuns pentru angajați și eficient pentru a acoperi România și Bulgaria au fost cele două premise în identificarea parcului industrial ideal pentru extinderea Sun Wave Pharma. În calitate de proprietar, CTP a demonstrat din nou o flexibilitate admirabilă în găsirea celor mai potrivite soluții pentru acomodarea rapidă a chiriașului”, a completat Lucian Opriș, Director Tenant Services Office 360 & Industrial Agencies Colliers.

În afară de CTPark Bucharest South, CTP mai deține alte cinci parcuri industriale în jurul Capitalei, inclusiv în zona de vest (CTPark Bucharest West și CTPark Bucharest, pe Autostrada A1) și în zona de nord (CTPark Chitila, CTPark Mogoșoaia și CTPark Bucharest North).

Despre CTP

CTP este cel mai mare proprietar, dezvoltator și administrator de proprietăți imobiliare logistice și industriale din Europa Continentală în funcție de suprafața închiriabilă brută, deținând peste 10,5 milioane de mp de spații în zece țări. CTP certifică toate clădirile noi conform standardelor BREEAM „Foarte bine” sau peste acest nivel și a obținut un rating ESG „Risc scăzut” acordat de către Sustainalytics, subliniind angajamentul său față de o afacere sustenabilă.

În România,   CTP deține o suprafață totală de peste 2,3 milioane de m² de depozite de clasa A în 15 orașe: Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara, Turda, Târgu Mureș, Caransebeș, Ineu și Salonta.

Pentru mai multe informații, vizitați ctp.eu.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te