Homepage  / Știri / Televiziune

„Supernanny” (Prima TV) dedică ediția de sâmbătă părinților care au pierdut controlul în fața copiilor

„Supernanny” (Prima TV) dedică ediția de sâmbătă părinților care au pierdut controlul în fața copiilor

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, la Prima TV, de la ora 20.00, la Supernanny, părinții vor afla cum să abordeze un copil încăpățânat care are argumente și răspunsuri la orice, o ediție dedicată celor care simt că pierd controlul în fața propriilor copii.

În această sâmbătă, la Supernanny, expertul în parenting Urania Cremene poposește în comuna tulceană Cerna, la o familie foarte interesantă: mama româncă, tatăl – italian, fost polițist, iar copilul lor, Matteo (7 ani) – definiţia universală a încăpăţânării. Mai mult de-atât, ca un filosof în devenire, Matteo găseşte argumente pentru orice zid ridicat între el şi părinţii lui. Un zid din ce în ce mai înalt, mai ales că mama, Mărioara, l-ar vrea pe Matteo… să rămână copil, refuzând să accepte că acesta creşte, nevoile lui se schimbă, iar relaţia cu el trebuie repoziţionată.

După observarea rutinei din familia româno-italiană, Urania va găsi, ca de obicei, soluţii la problemele descoperite. De una dintre soluţii – aplicată, atenție!, în stil Cristiano Ronaldo – va fi responsabil Luca, tatăl lui Matteo, familiarizat cu disciplina după o carieră de poliţist.

Cum se pot face „minuni”, în doar câteva zile, cu un băiețel ca Matteo? Ce trebuie să schimbe părinții ai căror copii au replică oricând și la orice? De ce este important să-i lăsăm pe cei mici să crească, în ritmul lor și în armonie cu ritmul nostru? Răspunsurile vin sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 20:00, la Supernanny.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton