Homepage  / Televiziune

Survivor România 2023. Când este finala show-ului prezentat de Daniel Pavel la Pro TV

Survivor România 2023. Când este finala show-ului prezentat de Daniel Pavel la Pro TV
7

de Andra Stana,

Sezonul 4 al show-ului Survivor România a debutat în ianuarie la Pro TV. În curând, emisiunea va ajunge la edițiile finale. Când se alege câștigătorul ediției din 2023 a show-ului prezentat de Daniel Pavel.

Când se termină „Survivor România” 2023

Competiția „Survivor România” 2023 se apropie de final. În concurs au mai rămas acum doar opt concurenți. După ce au trecut prin multe probe dificile, aceștia se află în continuare în Republica Dominicană și speră să câștige marele premiu pus în joc de Pro TV.

Planurile Pro TV au fost date peste cap de ieșirea din competiție, pe nepusă masă, a lui Ionuț Iftimoaie, în același timp cu cea a lui Kamara. Potrivit cancan.ro, plecarea fostului kickboxer de la Survivor România 2023 a dus la scurtarea show-ului cu o săptămână. Cu alte cuvinte, marea finală a emisiunii va avea loc cu o săptămâna mai devreme decât ar fi trebuit.

Survivor România 2023. Când este finala show-ului prezentat de Daniel Pavel la Pro TVIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Marea finală Survivor România 2023 este programată în luna mai. În urma Consiliului de Eliminare din ediția de miercuri, 26 aprilie, au mai rămas doar opt concurenți. În curând vor începe la Pro TV și confruntările individuale, care vor stabili cine intră în marea finală.

În ediția de pe 3 mai vor mai rămâne șapte concurenți în cursa pentru marele premiu de la Survivor România 2023, iar pe 10 mai vor mai fi șase concurenți în joc.

Din acel moment, așa cum a procedat și în sezoanele trecute, Pro TV va accelera ritmul în care vor fi eliminați concurenții tribului Taino. Astfel, vor apărea consiliile de eliminare zilnice, iar marea finală va avea loc într-o zi de miercuri, pe 24 mai.

Survivor România a debutat pe 18 ianuarie 2020 și a fost difuzat timp de două sezoane la Kanal D. După doi ani, PRO TV a preluat formatul, iar sezonul patru, „Survivor România 2023”, este difuzat începând din 9 ianuarie 2023.

Concurenții din show-ul de supraviețuire de la Pro TV luptă pentru titlul de Survivor și marele premiu în valoare de 100.000 de euro.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton