Săptămâna începe cu Jocul pentru Recompensă la Survivor România, 30 ianuarie 2023
Dacă în urmă cu o săptămână se bucurau după eliminarea Mariei Lungu, Războinicii se pare că se confruntă acum cu o reală tristețe după ce l-au pierdut pe Răzvan Danciu. ”Mă doare sufletul”, va admite Andreea Moromete după ce a rămas fără cel mai bun prieten din competiție, iar Robert Moscalu va trage o concluzie încărcată de emoție: ”E greu pentru toată lumea”.
Se pare că până și Faimoșii au simțit regretul plecării celui mai tânăr concurent: ”M-a emoționat super tare”, va recunoaște Ștefania.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Cei doi concurenți care au fost deja nominalizați de două ori și nu au plecat acasă sunt tot mai siguri pe strategiile lor. ”Survivor nu e doar despre puncte”, va spune diseară Neagu, în timp ce Codruța simte că este aici datorită celor de acasă: ”Mă simt onorată că am fost salvată de două ori”.
Indiferent de gânduri sau sentimente, viața merge mai departe la Survivor! Iar Războinicii trebuie să învețe cum să se regrupeze pentru a-și reveni din seria dură din ultima perioadă în care au tot pierdut numeroase jocuri. Vor reuși sau membrii echipei Roșii sunt pe o linie ascendentă pe care o vor continua?
Premieră la Survivor România 2023: primul Mini Game al sezonului
Faimoșii și Războinicii sunt gata ca Daniel Pavel să le dea fluierul de start în noi confruntări. Astăzi, e vremea pentru Jocul care le poate aduce o importantă Recompensă. Ce vor putea câștiga și cine o va face, aflăm curând. Tot atunci, triburile se vor întâlni și în primul Mini Game al sezonului.
Nu ratați, de la ora 20:30, la PRO TV, o nouă ediție a celui mai tare sezon din istoria SURVIVOR ROMÂNIA! Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe VOYO.
Sursa foto: Pro TV
Citește și: